El a vrut, ea nu a vrut – tentativă de viol

0
882

Polițiști din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Melineşti au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.

Acesta este bănuit că în ziua de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 12.15, în timp ce se afla în comuna Şimnicu de Sus, într-un autovehicul, prin exercitarea de acte de constrângere (atât de natură fizică, cât şi morală), ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu o tânără de 25 de ani, aceasta opunându-se.

Ieri, bărbatul a fost condus la audieri. În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol, fiind introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.