„Coco” a ajuns la puşcărie pentru trafic de etnobotanice

0
674

Cosmin Alexandru Pîrvu zis „Coco”, fiul defunctului Mihai Pîrvu, poreclit Caiac, a ajuns, ieri, în arestul IPJ Dolj. El a fost condamnat definitiv la 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de etnobotanice. Sentinţa a rămas definitivă joi, la Curtea de Apel Craiova. „Coco” şi alţi doi complici au primit pedepse cu executare, iar ceilalţi şase membri ai grupării au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Craiova a respins, joi, 28 ianuarie a.c., ca nefondate, apelurile declarate de cei nouă inculpaţi din dosarul traficului de etnobotanice coordonat de Alexandru Cosmin Pîrvu zis „Coco”. Astfel, inculpaţii au rămas cu pedepsele primite pe 20 martie 2014 la Judecătoria Craiova: Cosmin Pîrvu a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare, Mădălin Curteanu şi Dumitru Radu, au primit fiecare câte 2 ani închisoare cu executare, întrucât sunt recidivişti, având fiecare câte o pedeapsă cu suspendare primită anterior, iar ceilalţi şase inculpaţi au fost condamnaţi la câte 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Ieri după-amiază, poliţiştii craioveni l-au prins pe Cosmin Pîrvu şi l-au introdus în arest, de unde va fi transferat în penitenciar pentru ispăşirea pedepsei, împreună cu Mădălin Curteanu, care a ajuns şi el după gratii. Dumitru Radu nu a fost însă găsit.

Reamintim că, pe 3 iulie 2012, poliţiştii BCCO Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj, Serviciului de Operaţiuni Speciale (SOS) Dolj şi SRI Dolj i-au prins în flagrant pe cinci dintre membrii grupului infracţional organizat coordonat de „Coco”, după ce au ridicat un colet ce conţinea 700 de grame de substanţe etnobotanice pe care tocmai le primiseră din Bucureşti. După prinderea acestora, atât la locuinţele lor, cât şi la alte cinci locaţii, aparţinând altor membri ai grupării s-au făcut percheziţii, în total fiind găsite şi ridicate în jur de 1.200 grame de substanţe etnobotanice şi peste 250 de ţigarete.

Nouă persoane au fost reţinute la momentul respectiv. Este vorba despre Andrei Dincă (18 ani), Dragoş Dorobanţu zis „Pif” (24 de ani), Radu Mîrşan, zis „Duki” (23 de ani), Cristian Dumitru zis „Dinamo” (22 de ani), Ştefăniţă Marta zis „Oaie” (20 de ani), Mădălin Curteanu zis „Hazard” (25 de ani), Alexandru Cosmin Pîrvu zis „Coco” (24 de ani), Ionuţ Cioroianu (20 de ani) şi Adrian Caitanovici (21 de ani), care au ajuns în arest. Anchetatorii au stabilit faptul că, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat au comercializat substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza Craiovei, obţinând venituri ilicite de sute de mii de euro. Pe 16 noiembrie 2012 se înregistra la Judecătoria Craiova dosarul prin care cei nouă craioveni erau trimişi în judecată, iar pe 20 martie 2014 se pronunţa sentinţa pe fond, toţi inculpaţii declarând apel. Perioada petrecută în stare de arest preventiv se scade din pedeapsa primită în cazul fiecărui inculpat.