Amânarea majorării cu 7 eurocenţi/litru a accizei cu încă trei luni de la 1 aprilie – adică până la 30 iunie – dar numai la motorină, nu şi la benzină, este singurul lucru pe care FMI îl acceptă, iar în cazul în care o astfel de măsură va fi luată, se estimează că golul de încasări la buget va ajunge la 1,1 miliarde de lei până la 1 iulie, a afirmat premierul Victor Ponta ieri. „Este singurul lucru pe care FMI-ul îl acceptă (n.r. – amânarea cu trei luni a majorării accizei la motorină de la 1 aprilie), e maximum. Mai discutăm. Ideea era să facem un compromis, să avem totuşi şi semnătura preşedintelui”, a declarat Ponta după comandamentul de iarnă de la Palatul Victoria. Întrebat de jurnalişti dacă preşedintele Traian Băsescu ar semna memorandumul cu FMI, în condiţiile amânării introducerii accizei doar la motorină, premierul a răspuns: „Nu ştiu dacă semnează, preşedintele a rămas pe poziţia că nu semnează nimic”. El a precizat că nu a avut vreo discuţie cu preşedintele de la venirea în ţară a delegaţiei FMI, dar că va discuta cu acesta duminică, în contextul reuniunii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit lui Ponta, în cazul în care se va decide asupra unei asemenea măsuri, golul de încasări la buget va fi de „1,1 miliarde de lei până la 1 iulie”, în condiţiile în care „acum (n.r. – după amânarea majorării accizei, atât la benzină, cât şi la motorină, până la 31 martie) golul este de 670 de milioane de lei”. Despre compensarea acestui gol bugetar cu încasările din taxa pe construcţii speciale, premierul a spus că acest lucru se va şti sigur în luna iunie. „Estimările sunt mult mai mari decât ale FMI-ului, dar până nu ai banii, nu poţi să compensezi, pentru că sunt estimări. Problema e că nu poţi să ai datele decât pe 30 iunie. Atunci ai datele cu adevărat, până atunci ai estimări. De exemplu acum, pe ianuarie, înţeleg că se depăşeşte planul de încasări. Nu ai cum să ştii, poate în februarie e mai puţin. Practic, pe 30 iunie ştii de fapt cât este exact necesar şi dacă e vorba de rectificare pozitivă sau negativă”, a precizat premierul.
Acasă Actualitate Actualitate internă Premierul spune că FMI ar accepta amânarea majorării accizei până la 30...