Cod galben de ninsoare. Doljul rezistă!

0
341

Deși ieri a nins continuu, în tot județul, nici zăpada și nici vântul nu au blocat drumurile și nu au afectat nici rețelele de electricitate. Potrivit mr. Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, nici un drum naţional sau judeţean nu era restricţionat sau închis la orele 16.00, când a avut și ultima raportare către comandamentul de iarnă, constituit la nivel național. ”Nu sunt localități izolate sau fără energie electrică și alte utilități. Se circulă, însă, în condiții de iarnă pentru că stratul de zăpadă este totuși de 5-6 centimetri în unele localități”, a declarat Cocoșilă. Pe drumurile naţionale din judeţ s-a acţionat, ieri, cu 28 de utilaje de deszăpezire şi 112 lucrători, folosindu-se o cantitate de 344 tone de material antiderapant, iar pe drumurile judeţene s-a intervenit cu 68 de utilaje de deszăpezire şi 130 angajaţi lucrători, folosindu-se 180 tone de material antiderapant. Nu au fost zboruri anulate sau direcţionate către alte aeroporturi, iar transportul feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă. De asemenea, nu sunt nici porturi închise.

Fiind sub cod galben de ninsoare, Doljul nu a fost menționat printre județele cu probleme din țară, la videoconferința cu prefecții de ieri după-amiază. Cel mai afectat județ era Brăila care avea aproape 7.000 de persoane izolate, în așteptarea alimentelor, dar meteorologii puneau în vedere că județul Constanța urma să fie afectat de o vreme foarte rea în următoarea perioadă.