Josep Borrell: Cererea Moscovei de a opri extinderea NATO şi a UE este inacceptabilă

1
986

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a numit, într-un interviu pentru Die Welt, cererile Rusiei de garanţii de securitate şi e oprire a expansiunii spre Est a UE şi NATO drept o „agendă pur rusească, cu condiţii complet inacceptabile”. Potrivit acestuia Moscova, pentru prima dată „şi-a prezentat agenda în scris”, ceea ce până acum nu s-a mai întâmplat. „Nu suntem de acord cu multe evoluţii din politica externă a Rusiei precum şi cu unele evenimente pe care Moscova le consideră afaceri interne”, a adăugat Borrell. El a acuzat de asemenea Moscova că doreşte să negocieze o arhitectură europeană de securitate fără participarea Uniunii Europene. Potrivit acestuia, negocierile privind arhitectura europeană de securitate şi garanţiile de securitate nu prives numai SUA şi Rusia. Şi UE trebuie să fie prezentă la aceste negocieri, fiindcă astfel de negocieri au sens doar dacă sunt desfăşurate în strânsă coordonare cu UE şi cu participarea acesteia. Confruntarea politico-diplomatică care opune Rusia şi SUA, dar şi aliaţii lor din NATO, şi regimul de la Kiev, a fost comparată cu criza rachetelor din Cuba, când lumea s-a apropiat cel mai mult, în timpul războiului rece, de un al treilea război mondial. Până acum Moscova a determinat cealaltă parte să se aşeze la masa tratativelor. Vorbind pentru ziarul bosniac Oslobodjenje, Serghei Lavrov a spus că toate părţile trebuie să reducă gradul de confruntare, intensificat de oficialii americani şi de munca lor cu „protejaţii ucrainieni”. Introducerea Kievului în NATO cu perspectiva amplasării de sisteme anti-rachetă în apropierea graniţelor noastre reprezintă ameninţări inacceptabile la adresa securităţii Rusiei, provocând riscuri militare grave pentru toate părţile implicate, inclusiv riscul unui conflict pe scară largă în Europa, a mai spus Lavrov.

1 COMENTARIU

  1. Asta e un baron si un bandit socialist spaniol e mai mare decat ai nostri! Daca traia in Romania avea aceiasi soarta ca Dragnea! Declaratiile lui sunt frectie la picior de lemn! Pana si Comisia europeana s-a dezis de unele din declaratiile sale, calificandu-le ca…personale! Presa internationala zice ca facut cateva excrocherii pentru casre a platit o amenda de 30.000 de euro, a fost in conflict de interese, s-a amestecat in treburile justitiei belgiene etc.
    Nu stiu cine are incredere in alunecosul asta! Sper ca nu si,, Cuvantul Libertatii!“

Comments are closed.