Astăzi, în jurul orei 16, în satul Basarabi, aparținând municipiului Calafat, a avut loc un accident rutier spectaculos. O tânără de 19 ani, din Maglavit, s-a urcat băută la volan și a intrat în plin în curtea unor localnici. Autoturismul s-a întors cu fața în jos, prins între ulucile gardului. “Tânăra a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, apoi portile de acces dintr-o curte. Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânără a fost rănită ușor”, a declarant insp. principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj. Oamenii legii au întocmit dosar penal vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.