Nuntă de aur pentru cele mai longevive cupluri din Craiova!

0
707

32 de cupluri din Craiova au trăit, ieri, un moment cu totul şi cu totul special: au fost invitaţii de onoare ai unei petreceri cu muzică bună şi bucate alese, la restaurant. Într-un cuvânt, o atmosferă de nuntă care a fost organizată numai pentru ei şi care le-a răscolit amintirile, aducându-le tuturor zâmbetele pe chipuri.

Eleganţi şi emoţionaţi ca-n prima zi, au păşit în sala restaurantului „Flora”, fiind întâmpinaţi cu muzică, aşa cum se procedează la orice nuntă. Mesele frumos aranjate, îi aşteptau. Aproape că nu le-a venit să creadă că toate pregătirile erau pentru ei, aşa că s-au aşezat, cu sfială, la câte o masă. Încet-încet, sala s-a umplut şi, abia după ce au văzut că mai sunt şi alţi invitaţi cu părul nins de ani, au început să simtă mai în largul lor. Apoi, au apărut ospătarii, care le-au aşezat în faţă tacâmurile încărcate cu aperitive şi le-au umplut primele pahare cu vin. Aşa a început nunta, o nuntă de aur demnă de cei 50 de ani de căsnicie pe care aceste cupluri minunate le-au adăugat în cununa vieţii.

Împreună din toamna lui 1967

Elena şi Virgil Ninoiu formează un cuplu din 17 noiembrie 1967, când s-au dus la ofiţerul de stare civilă şi au spus „da”. Sunt 50 de ani de atunci şi sunt tot împreună. Doamna Ileana are o siluetă sveltă şi, foarte elegantă, poartă o rochie neagră, la care a adaugat bijuterii frumoase. Dar cei mai mununaţi îi sunt ochii scânteietori, care trădează voioşie, energie, dar şi o mare bunătate sufletească. Era elevă la Sanitară şi stătea la cămin, când l-a cunoscut pe cel care avea să îi devină soţ. Povestea întâlnirii lor este hazlie, iar doamna Ileana are un mod aparte, plin de veselie, de a o relata. „Soţul meu venea la o consăteancă din Castranova. Noi, fetele din internat, am făcut un pariu. Stela spunea că se căsătoreşte cu Virgil şi eu i-am zis: hai să facem un pariu, vrei să vezi că eu ţi-l iau? Nu se poate, a zis ea. Când vine la tine?, am întrebat eu. Păi, sâmbătă după-amiaza. Atunci sâmbătă după-amiaza, tu să stai în cameră şi cobor eu”.

S-au îndrăgostit dintr-o joacă tinerească

Lucrurile s-au derulat întocmai planului şi domnişoara Ileana pe atunci, nu avea nici 19 ani împliniţi, l-a întâmpinat pe domnul Virgil, bărbatul elegant, care o priveşte cu un aer înţelegător şi ocrotitor. „Dragule, Stela nu este aici, a plecat la Timişoara, la fratele ei, i-am spus eu. Și tu ce faci, Ileana?, m-a întrebat el. Eu mă pregăteam de examenul de sfârşit de an, citeam, studiam. Vrei să ieşim în oraş?, mi-a propus. Da, cum să nu, i-am zis eu”. Pornită dintr-o joacă pur tinerească, povestea lor a devenit, extrem de repede, una de viaţă. Atunci, în acea după-amiază, au mers şi au servit un suc, apoi au rămas împreună pentru totdeauna. „Pe 17 noiembrie 1967 am făcut cununia, apoi am născut, iar am născut… Am două fete mari, trăiesc amândouă la Roma. Sunt asistente, una a terminat şi facultatea de Litere la Roma. Am trei nepoţi. Unul acum a intrat la facultate, vrea să devină pilot şi mi-a zis: bunica, vreau să te plimb cu avionul!”, îşi deapănă, cu multă voioşie, povestea vieţii, frumoasa doamnă.

„Viaţa mea a fost superbă!”

Pe lângă faptul că este deosebit de elegantă şi o persoană extrem de plăcută, doamna Ileana pregăteşte torturi şi îngheţate formidabile. Butonând în memoria telefonului cu touch screen, îmi arată fotografii cu nepoţeii pe care îi adoră şi cărora le pregăteşte din dulciurile ei. Văzându-i bucuria cu care trăieşte şi se bucură de orice clipă, am provocat-o cu o întrebare: dacă ar să vă descrieţi viaţa, cum ar fi? „Draga mea, eu aş dori la toată lumea să aibă o viaţă cum am avut-o eu: superbă! I-aş sfătui pe tineri să se căsătorească din dragoste, să nu ţină cont că unul este sărac şi celălalt bogat. Noi, în primele zile, ne-am dus în oraş şi am cumpărat două furculiţe, două linguri, cuţit şi cratiţă. De la aşa am plecat. Acum copiii vor maşină mică, apartament. Noi nu am avut, am muncit şi ni le-am făcut pe toate. De asta a durat căsnicia noastră. Să nu ţină cont că tu eşti băiat de doctor şi eu sunt fată de ţăran… Nu există aşa ceva, nu poţi pleca în viaţă cu ideile acestea. Te placi şi mergi până la sfârşit”. O impresionantă poveste de viaţă, cu o lecţie pe măsură!

O tradiţie care va continua

Pentru a le purta povestea vieţilor mai departe, autorităţile locale au păstrat această tradiţie şi i-au sărbătorit, într-o atmosferă caldă şi primitoare. Într-o pauză a orchestrei, când cei mai îndrăzneţi au ieşit la horă, reprezentanţii Primăriei Craiova, le-au oferit o diplomă şi un bucheţel de trandafiri albi. „Ca în fiecare an, ne-am obişnuit să avem, în aceste zile, un moment deosebit, festiv, emoţionant, în care sărbătorim pe cei care împlinesc vârsta nunţii de aur, 50 de ani de căsătorie. Orice dintre noi ne dorim să ajungem aici, să lăsăm în spate amintea unor ani frumoşi în care bunele şi relele să fie împlinite într-un album al amintirilor, al lururilor petrecute împreună, şi să ştim că mai putem să continuăm, aşa cum spuneau mulţi dintre dânşii, până la nunta de diamante”, a mărturisit primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Primăria Craiova a promis că va continua această frumoasă tradiţie şi anul viitor, când alte cupluri speciale vor fi oaspeţii de onoare la o nuntă de aur, plină de emoţie şi multe poveşti de viaţă.