UE, un pol de stabilitate

0
377

uniune1Majoritatea românilor au încredere în UE (52%, faţă de 36% media europeană) mai mult decât în propriul guvern (29% în România, faţă de 31% media europeană). 59% dintre români şi 53% dintre europeni consideră că ar trebui luate mai multe decizii la nivelul Uniunii Europene într-o serie de domenii, cum ar fi combaterea terorismului, promovarea democraţiei şi a păcii, protecţia mediului, promovarea egalităţii de şansă între femei şi bărbaţi şi abordarea aspectelor privind migraţia din afara UE.

          50% dintre români au o percepţie cu privire la UE pozitivă, 36% una neutră, iar 13% una negativă. Pe plan european, procentele înregistrate sunt 35% pentru percepţia pozitivă, 38% pentru cea neutră şi 25% pentru cea negativă. Patru din zece europeni (40%) consideră că vocea lor contează în UE, procentul înregistrat în România fiind de 47%. 67% dintre români se simt cetăţeni ai UE (67% fiind şi media europeană).

          Românii enumeră imigraţia (36%) şi terorismul (34%) printre principalele preocupări cu care se confruntă Uniunea Europeană, în timp ce pe plan personal plasează pe primele locuri creşterea preţurilor şi a inflaţiei (31%) şi sănătatea şi securitatea socială (24%). 59% dintre români se declară în favoarea unei politici comune în domeniul migraţiei, 77% susţin libera circulaţie şi 55% moneda euro, iar 54% apreciază că fondurile publice ar trebui folosite pentru stimularea investiţiilor sectorului privat.

69% dintre cei români apreciază că proiectul european oferă o perspectivă de viitor tineretului

uniuneȘi pe plan european, imigraţia (45%) şi terorismul (32%) continuă să fie considerate provocările cele mai importante cu care se confruntă UE, deşi într-o mai mică măsură decât în primăvara anului 2016. Următoarele trei locuri sunt ocupate, în topul preocupărilor la nivel european, de situaţia economică (20%), starea finanţelor publice din statele membre (17%) şi şomaj (16%).
Acestea sunt printre principalele rezultate ale celui mai recent sondaj Eurobarometru standard, publicat de Comisia Europeană în 22 decembrie.
Odată cu aceste prime rezultate, a fost publicat şi un Eurobarometru special cu tema „Viitorul Europei”, potrivit căruia : 66% dintre europeni şi 79% dintre români consideră că UE este un loc de stabilitate într-o lume tulbure;
60% dintre respondenţii europeni şi 69% dintre cei români apreciază că proiectul european oferă o perspectivă de viitor tineretului; pentru 82% dintre cetăţeni europeni şi 79% dintre cei români existenţa economiei de piaţă libere ar trebuie să fie însoţită de un nivel ridicat de protecţie socială.

***

Datele pentru sondajul Eurobarometru standard din toamna anului 2016 (EB 86) au fost colectate prin interviuri faţă-în-faţă, desfăşurate în perioada 3–16 noiembrie 2016.

  • În total, au fost intervievate 32.896 de persoane din toate statele membre UE şi din ţările candidate.
  • Sondajul Eurobarometru special 451 „Viitorul Europei” a fost realizat tot prin interviuri faţă-în-faţă, desfăşurate în perioada 24 septembrie – 3 octombrie 2016.
  • Numărul total de persoane intervievate, din toate statele membre UE, a fost de 27.768 persoane.