Presa timişoreană acordă spaţii generoase desemnării lui Sorin Grindeanu ca Premier al ţării

0
169

grindeanu-2-1Fără excepţie, toată media timişoreană – Renaşterea Bănăţeană, Ziua de Vest, Opinia Timişoreană, Redeşteptarea, Bănăţeanul, TimisOnline – exhultă la anunţul PSD-ALDE de desemnare a social-democratului Sorin Grindeanu (43 de ani), preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, pentru funcţia de premier al ţării. Ca un fapt insolit, însuşi primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu, elogiază prestaţia administrativă a “adversarului său politic”, liderul PSD Timiş, care pentru prima dată, în perioada post-revoluţionară, a câştigat alegerile legislative în acest judeţ, considerat un fief al dreptei. Ediţia online a ziarului Renaşterea Bănăţeană îl descrie astfel pe Sorin Grindeanu: “A fost deputat în legislatura 2012-2016 şi ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Ponta. Anterior, a fost membru în Consiliul Local Timiş (2004-2008) şi viceprimar al municipiului de pe Bega (2008-2012). A împlinit 43 de ani la 5 decembrie, este căsătorit şi are doi copii. Originar din Caransebeş a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în 1997, specializându-se, ulterior, în «Baze de date». A lucrat ca preparator şi, apoi, asistent la Universitatea de Vest, ulterior a devenit director al Direcţiei pentru Tineret şi Sport Timiş. A intrat în politică în 1996, ca membru PDSR (ulterior PSD) şi a parcurs toate treptele premergătoare accederii în Parlamentul ţării”. Referirile la situaţia materială nu relevă nimic deosebit. În declaraţia sa de avere figurează un credit bancar de 44.000 de euro, scadent în 2035. Anul trecut a împrumutat firma soţiei (farmacist diriginte) cu 85.000 de lei şi 20.000 de euro. Nu deţine autoturism propriu, dar deţine, în schimb, un ATV. De ieri are votul Comitetului Executiv Naţional al PSD, un vot de încredere deplină şi aşteaptă acum “verdictul” preşedintelui Klaus Johannis, pe biroul căruia se află propunerea alianţei PSD-ALDE, cu numele lui Sorin Grindeanu. Cu o fizionomie plăcută, privire pătrunzătoare, alură agreabilă, Sorin Grindeanu aduce un plus de supleţe intelectuală celui mai mare partid al ţării, câştigător detaşat al alegerilor parlamentare. Toţi politicienii Banatului, provincie istorică a ţării, doresc de bună-seamă, nominalizarea unui congener de-al lor în funcţia de prim-ministru.