Peste 100 de foşti directori şi adjuncţi se întorc la catedră

0
423

janina vascuDupă susţinerea concursului pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, au rămas, aşa cum am  amintit, 23 de funcţii „pline” şi şase de „adjunct”. Dar, apar şi alte probleme. Una dintre ele este cea referitoare la situaţia celor care au ocupat posturile şi care trebuie să se întoarcă la catedră, prin care poate  fi afectată şi mobilitatea întregului corp profesoral. În acest moment, centralizarea datelor nefiind finalizată, peste 100 de directori şi adjuncţi trebuie să se întoarcă la posturile deţinute anterior numirii în funcţiile de conducere.

 Poate fi o situaţie dificilă, dar se rezolvă prin aplicarea legislaţiei în vigoare. „Cred că putem vorbi, în acest moment, până la finalizarea datelor, despre aproximativ 100 de cadre didactice, care au ocupat posturile de director şi director adjunct, nevoite să se întoarcă la posturile deţinute anterior  concursului, titulare, la şcolile unde au fost înregistrate. Pentru cadrele didactice care sunt afectate de revenirea la catedră a celor care au ocupat funcţii de conducere, se vor organiza şedinţe publice, în zilele de 5 şi 6 ianuarie. Unele cazuri pot fi rezolvate la nivelul unităţii şcolare, deoarece directorul care este pe funcţie are aceeaşi specializare cu cel care vine  ”, a precizat prof. Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Deocamdată, sunt înregistrate 18 dosare pentru învăţători, şapte pentru educatoare, 16 pentru „Limba şi literatura română”, trei la „Limba engleză”, patru la „Educaţie fizică şi sport”, destinate revenirii la post.