Un an dezastruos din punct de vedere sportiv pentru oraşul Craiova a fost cu siguranţă cel care este aproape de încheiere. 2011 a fost marcat de desfiinţarea unui brand al Băniei, echipa de fotbal Universitatea Craiova. Cuvântul Libertăţii, primul cotidian al Olteniei, v-a ţinut la curent cu evenimentele sportive pe tot parcursul anului, prezentându-le cât mai explicit şi comentându-le cât mai obiectiv posibil. Am încercat să promovăm valorile şi fair-play-ul, iar în primul rând am ţinut cont de interesul craiovenilor, prejudiciaţi de una dintre pasiunile lor şi unul dintre simbolurile urbei. Şi în viitor vom milita pentru ceea ce a însemnat şi încă mai reprezintă spiritul Ştiinţei, acea echipă a suporterilor din toată ţara, fiindcă rămânem cu convingerea că nu un act oarecare fluturat în funcţie de diverse interese reprezintă Universitatea Craiova.
13 ianuarie – Nebunia Maxima – lui Victor Piţurcă i s-a interzis accesul la cantonamentul din Luca Jiului, unde era programată reunirea Ştiinţei 28 februarie – Lei îngheţaţi – În prima etapă din 2011 Universitatea pierdea cu Steaua, 0-1, un meci urmărit de doar 5.000 de suporteri. 14 martie – Dresură de lei – Universitatea era pe toboganul spre liga secundă, fiind umilită la Timişoara, scor 4-0.
15 aprilie – Victoria de joi, aproape de Paşti – În preajma Paştelui, alb-albaştrii obţineau una dintre puţinele victorii din retur, 2-1 cu FCM Târgu Mureş. 4 mai – Avatar – Suporterii craioveni s-au dezis de Universitatea lui Mititelu, interesul faţă de tradiţionalul derby cu Dinamo fiind mai redus ca oricând. 17 mai – The End – După egalul de la Bistriţa, 1-1, Universitatea retrograda pentru a doua oară în istorie în liga secundă.
18 mai – Căzuţi pe toate fronturile – După retrogradarea de pe teren, Universitatea era anunţată şi printre echipele care nu obţineau licenţa pentru Liga I. 28 mai – Craiova dispare de pe harta fotbalului românesc – CL a intuit dezastrul pe plan fotbalistic care avea să cuprindă Bănia, rămasă fără echipă în primele două eşaloane.
21 iulie – Ştiinţa, aproape de desfiinţare – Universitatea Craiova a fost dezafiliată printr-o decizie a Comitetului Executiv deoarece Mititelu nu şi-a retras procesele împotriva FRF. 8 septembrie – Stadion ****, public ***, organizare **, naţională *, teren 0 – Un reportaj de la inaugurarea „Naţional Arena”, cu prilejul meciului România – Franţa. 25 august – Solomon: „Nu pot să fac acum fotbal în Craiova” - Primarul reinstalat al Băniei anunţa că nu are în plan constituirea unei echipe a oraşului.
16 septembrie – Şefii AJF Dolj, în afara fotbalului – Preşedintele AJF Dolj, Nicu Neagoe şi „vicele” Sorin Pătraşcu au fost suspendaţi pentru doi ani de către FRF. 29 noiembrie – Stadioanele Craiovei, în paragină – Arenele Craiovei au ajuns adevărate ruine. 14 octombrie – Sportul craiovean, de la grandoare la ruină în 20 de ani – O retrospectivă cruntă, care ne înfăţişa contrastul între Craiova campioană a anului 1991 şi Craiova anului 2011
24 decembrie – Moş Crăciun cu blesteme şi accente voodoo – La premierea juniorilor CSJ Dolj, un Moş Crăciun din garda lui Mititelu a recitat un pluguşor obscen. 27 decembrie – Ştiinţa a avut priză la vedete - Marii fotbalişti români, legaţi de Universitatea în diverse ipostaze
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord