Transportul rutier, în atenţia inspectorilor de muncă doljeni

0
131

În perioada 14.11.2024-22.11.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă  (ITM) Dolj a desfășurat acțiuni de control, dispuse la nivel național, sub coordonarea Inspecției Muncii  – “Campania Națională privind verificare modului  în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier”.

Acțiunea s-a dovedit necesară, fiind motivată de activitatea intensă a conducătorilor auto, numărul mare de ore pe care aceștia le desfășoară la locul de muncă și nu în utimul rând stresul cu care aceștia se confruntă în desfășurarea activității. Principale obiective ale acțiunilor de control desfășurate în cadrul Campaniei: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; diminuarea consecințelor sociale șI economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă; eliminarea tuturor neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare. “La nivelul județului Dolj, pentru realizarea obiectivelor campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului “Relaţii de Muncă” au efectuat 21 de acţiuni de control,, constatând  cinci deficienţe, pentru care s-au aplicat  trei sancțiuni  –  două  amenzi  – în valoare de 23.000 lei, precum  și un avertisment . Principalele deficienţe constatate: primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat în formă scrisă un contract individual de muncă; lipsa evidenței orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat; lipsa planificării concediului de odihnă. În continuare, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj vor monitoriza modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în timpul campaniei de către angajatorii controlați, precum și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj .