Colegiul Naţional „Elena Cuza”, recunoaştere internaţională pentru învăţământul în limba franceză

0
6536

Ieri, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova a avut loc o ceremonie emoţionantă, la care au participat cadre didactice şi elevi de la această unitate de învăţământ. Instituţiei i-a fost decernată, de curând, o distincţie importantă, cu recunoaştere internaţională, în cadrul manifestării fiind dezvelită o placă, pe frontispiciul Colegiului, care să ateste, în eternitate meritele celor de aici. Acţiunea a avut şi o menire aparte, prin celebrarea, pentru prima dată, la nivel mondial , a „Zilei Internaţionale a Profesorului de Franceză”.

Colegiul Naţional „Elena Cuza” a primit, recent, distincţia „Label FrancEducation”, fiind confirmată, astfel, excelenta calitate a predării limbii franceze, în special la clasele de filologie bilingv – limba franceză. „Colegiul nostru face parte din cele 24 de licee, la nivel naţional, înscrise în cadrul proiectului bilateral franco – român „De la învăţământul bilingv către filierele universitare francofone”, unul demarat în anul 2004. Certificarea „Label FrancEducation” a fost lansată în 2012 şi este acordată instituţiilor şcolare străine, care participă la răspândirea limbii şi civilizaţiei franceze. Această marcă de calitate este decernată de Ministerul Francez al Afacerilor Externe, în urma depunerii unui dosar de candidatură, etapă urmată de o evaluare foarte strictă. Ceremonia de înmânare a plachetei a avut loc sub egida Excelenţei Sale, doamna Michele Ramis, ambasador al Republicii Franceze la Bucureşti, care a răspuns afirmativ incvtaţiei noastre de a vizita şcoala, în martie 2020, în cadrul manifestărilor dedicate săptămânii francofoniei”, a precizat prof.  Liana Aurelia Corbeanu, director – adjunct la „Elena Cuza”.

A fost marcată şi „Ziua Internaţională a Profesorului de Franceză”

Manifestarea de ieri a avut şi o conotaţie aparte, prezentată de prof.  Adriana Sălceanu, inspector de limbi romanice, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj: „Începând din acest an, pe 28 noiembrie, va fi celebrată, la nivel mondial, „Ziua Internaţională a Profesorului de Franceză”, în urma iniţiativei Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Franceză (FIPF), fiind dedicată cadrelor didactice din lumea întreagă, care predau limba franceză. România, prin intermediul Asociaţiei Române a Profesorilor Francofoni (ARPF), este membră a FIPF, principalii parteneri ai ARPF fiind Institutul Francez şi Ambasada Franţei în România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Elevii noştri studiază limba franceză în regim intensiv şi bilingv în mai multe unităţi şcolare, având posibilitatea să studieze discipline non – lingvistice, cum ar fi chimia, biologia, istoria, etc, în această limbă”. Înfăşurată în Drapelul României, placa a fost dezvelită de prof.  Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza”, care a menţionat că „este o onoare pentru noi toţi, iar meritul este al cadrelor didactice şi al elevilor”.