Putin şi Trump, opinii diferite despre rolul lui Fidel Castro

0
49

fidel castroOpiniile preşedintelui rus Vladimir Putin şi preşedintelui american ales Donald Trump de cele mai multe ori coincid, însă cei doi au opinii divergente în ceea ce priveşte rolul fostului lider cubanez Fidel Castro, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Agerpres, citând agenţia de presă Reuters.

Putin l-a omagiat pe Castro după decesul acestuia, vineri, numindu-l “un adevărat prieten al Rusiei”, în timp ce Trump l-a calificat pe Fidel Castro drept “un dictator brutal”.

“Desigur, (opiniile) nu sunt identice, pot fi diferenţe”, a declarat Peskov. “În general, ele coincid foarte mult, desigur. Dar, fără îndoială, sunt şi diferenţe, inclusiv în ceea ce priveşte rolul lui (Fidel) Castro. Da, diferenţele de opinie dintre ei doi cu privire la aceasta sunt evidente”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului în timpul unui scurt interviu telefonic.

La rândul său, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că Fidel Castro a fost un “dictator brutal” care “şi-a oprimat propriul popor” şi a apreciat că, la moartea sa, liderul revoluţionar cubanez lasă “o moştenire de execuţii, hoţie, suferinţă inimaginabilă, sărăcie şi încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”.