Autorul atacului din Ohio era un student de origine somaleză

0
347

ohioAutorul atacului comis într-un campus universitar din Columbus, care a fost ucis în cursul atacului, era de origine somaleză şi studia la Universitatea de Stat din Ohio, au declarat oficalii americani. ”America! Încetează amestecul în alte ţări, în special în Ummah (comunitatea) musulmană. Nu suntem slabi. Nu suntem slabi, să ţii minte acest lucru”, a postat Artan pe ceea ce părea să fie pagina lui de Facebook, conform postului de televiziune CNBC.Mesajul ar fi apărut cu trei minute înainte de atac, însă pagina a fost ulterior suspendată, potrivit postului ABC News. Oficiali din cadrul agenţiilor de securitate au declarat pentru NBC că Artan a părăsit Somalia în anul 2007 şi s-a stabilit împreună cu familia lui în Pakistan. În anul 2014, tânărul a emigrat în Statele Unite, unde a obţinut drept de şedere permanentă. Craig Stone, şeful Poliţiei Universtităţii de Stat Ohio, a anunţat că probele video confirmă faptul că un singur suspect a fost implicat în atac. Abdul Razak Ali Artan, în vârstă de 18 ani, era student universităţii unde a comis atacul. Potrivit presei americane, acesta era refugiat şi avea drept de şedere permanentă în Statele Unite. Kim Jacobs, şefa poliţiei din Columbus, a anunţat că autorităţile anchetează circumstanţele atacului şi motivele autorului. Întrebată dacă ar putea să fie vorba de un atac terorist, Jacobs a declarat că “trebuie să luăm în considerare asta”, adăugând că ancheta va încerca să determine dacă atacul a fost planificat din timp. Atacul armat a fost comis ieri în campusul Universităţii de Stat din Ohio. Iniţial, scurgeri de clor au fost semnalate la un laborator al Facultăţii de Inginerie. În timp ce pompierii verificau zona, un individ a intrat cu un vehicul de teren într-o clădire din campus, iar apoi a atacat mai multe persoane cu un cuţit. În urma atacului au fost rănite 11 persoane, una fiind în stare gravă. În ultimele luni, autorităţile federale au avertizat asupra eforturilor depuse de extremişti pentru a recruta simpatizanţi care să comită atacuri cu cuţitul sau maşina, care sunt mai uşor de îndeplinit decât atentatele cu bombă.