21.000 de lei pentru „Gala Sportului Doljean”

0
834

Consilierii municipali au votat, în plenul de joi, proiectul de hotărâre pentru premierea elevilor care au obținut, în acest an, rezultate bune la întrecerile sportive. Aceștia vor fi răsplătiți cu diplome și premii în bani în cadrul „Galei Sportului Doljean”, care va avea loc în luna decembrie.

Propunerea Primăriei Craiova este ca, în luna decembrie, să se organizeze o amplă manifestare intitulată „Gala Sportului Doljean” în cadrul căreia să fie recompensați elevii craioveni care sunt campioni naționali și internaționali la diferite discipline sportive. Alături de aceștia vor fi premiați și antrenorii lor. Pentru premierea elevilor sportivi, autoritățile locale au oferit de la bugetul local o sumă de 21.000 de lei. La propunerea Direcției Județene Pentru Tineret și Sport Dolj, se vor acorda 20 de premii pentru elevii sportivi (seniori, tineret și juniori) și 20 de premii pentru antrenori. În cadrul galei se vor acorda și premiile „Sportivul anului” și „Antrenorul anului”.