Lansarea volumului „Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”, un eveniment de ţinută pentru Cetatea Băniei

0
1227

Ieri, a fost lansat, la Craiova, volumul cu titlul ”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”, care-i aparţine domnului general (r) Aurel I. Rogojan, autor prolific, care are în spate o bogată expertiză în domeniul informaţiilor şi contraspionajului, un om care-şi asumă cu mult curaj şi răspundere afirmaţiile făcute în cuprinsul lui. Evenimentul s-a desfăşurat într-un ambient de excepţie, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, din Craiova şi s-a bucurat de prezenţa academicianului Gheorghe Buzatu, a profesorului craiovean Constantin Barbu, a fostului ambasador al României, Petre Gigea, a jurnalistului Victor Roncea, dar şi a mai multor generali şi ofiţeri de informaţii în rezervă, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene, candidaţi la alegerile parlamentare, profesori universitari şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai mass-mediei locale şi centrale.

Generalul (r) Iulian Vlad a apreciat iniţiativa cotidianului regional „Cuvântul Libertăţii” de a organiza, şi la Craiova, lansarea acestei cărţi, într-un parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, subliind totodată şi auditorul numeros de care s-a bucurat acest eveniment. „Iniţiativa acestei acţiuni, ca şi organizarea ei se datorează prietenului nostru, domnului Mircea Canţăr, strălucit jurnalist, om de cultură, fondator şi conducător de succes al cotidianului „Cuvântul Libertăţii”. În sprijinul ideei de a ne găzdui şi-a arătat întreaga disponibilitate şi directorul Bibliotecii Judeţene, domnul Lucian Dindirică, această superbă construcţie, această extrem de interesantă instituţie de cultură a judeţului Dolj. Am fost încântaţi să aflăm că iniţiativa domnului Canţăr a fost apreciată de domnul Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care dorea să participe la această manifestare  dar nu a putut să fie prezent pentru că trebuie să conducă o delegaţie importantă la Bruxelles”.

„Permanenta şi periculoasa ameninţare la adresa identităţii naţionale”

Generalul Iulian Vlad a mărturisit că îl apreciază pe autorul cărţii, Aurel. I Rogojan, pe care îl consideră un profesionist al intelligence-ului românesc. „Dintotdeauna, cei din dintâi  autori ai cronicii faptelor făuritoare de istorie sunt învingătorii. Ori aceştia nu sunt interesaţi să promoveze adevărurile ce le sunt neconvenabile, ci propriile motivaţii – interese şi interpretări prin care au schimbat lumea. Strădaniile cercetărilor de a face parte dreaptă atât luminii, cât şi umbrelor istoriei sunt cu atât mai complete şi mai aproape de adevăr cu cât vor putea cuprinde în investigaţia ştiinţifică şi izvoarele secrete create de servicile de informaţii. Memoralistica oamenilor  dedicaţi frontului nevăzut al informaţiilor şi contrainformaţiilor, dar şi istoria orală a veteranilor celei de a patra arme. Generalul (r) A.I Rogojan este unul dintre veteranii acestei arme a cărui condiţie permanentă de combatant, în prima linie a apărării României, în perioada Războiului Rece, ale destructurării vechii şi reconfigurării noii ordini mondiale se manifestă în prezent pe tărâmul comunicării publice, iar prin ceea ce realizează în acest domeniu, cu reală aplicaţie, pasiune şi talent, serveşte  promovării culturii securităţii, dezvoltării spiritului civic faţă de ameninţările la adresa siguranţei cetăţenului, a societăţii şi a statului. În 1999-2000 i-au apărut primele două volume, în care, împreună cu generalul de brigadă în retragere, Marian Ureche, au devoalat evoluţia doctrinelor, organizării, acţiunilor şi metodelor servicilor secrete, britanice, franceze, germane, americane, chineze, ruse, italiere, israeline, japoneze şi ale Vaticanului. Au apărut apoi în premieră, nu numai românească, volumele în care a abordat, într-o manieră inedită, problematica deosebit de sensiblă a acţiunilor în România şi în mediul comunităţii româneşti din afara graniţelor ale servicilor speciale ale Ungariei, ale Iugoslaviei şi a statetelor succesoare acesteia. Autorul a inclus însă în volumul care prilejuieşte acest eveniment, ceea ce nu s-a dorit să fie cunoscut în legătura cu permanenţa şi deosebit de periculoasa ameninţare la adresa identităţii noastre, a fiinţei naţionale, a statului român. Dacă ar fi să remarcăm dominantele genurilor publicistice practicate de autor, după actualitatea temelor, urmează temeritatea şi riscurile implicate de manierea abordării subiectelor. În decursul carierii sale, competenţa, curajul şi onestitatea cu care şi-a împlinit datoria l-au pus şi în situaţii dificile, pe care însă le-a depăşit cu forţa demnităţii şi a credinţei nestrămutate în România”.

„Au fost patru cărţi care au pus, hotărât, problema cu 1989”

Prezent la eveniment, istoricul Gheorghe Buzatu a pus problema unde începe şi unde se sfârşeşte istoria serviciilor secrete, la mijloc fiind întotdeauna şi lucruri care, din motive de siguranţă naţională, nu se pot spune. „Pentru mine, ca istoric, chestiunea serviciilor secrete e tulburătoare. Nici nu ştiu, ca să fiu sincer, unde începe şi unde poate sfârşi problema. Are sau nu are început sau are sau nu are sfârşit, câte persoane sunt implicate, câte consecinţe, unele nebănuite. Istoricii au aflat doar unele dintre aceste mari secrete. Cei care au fost pledanţi, cei care au fost eroi ai frontului secret sau în posturi-cheie au spus ceva, dar nu totul, pentru că nici nu se poate spune totul. Stau şi mă întreb, la urma urmei, ce cunoaşte noi astăzi din ce a fost în decembrie 1989. Noi românii am avut noroc pentru că, la începutul anului trecut, au fost patru cărţi care au pus hotărât problema cu 1989. E cartea lui Larry Watts, „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, este cartea domnului Aurel I. Rogojanu, este cartea colegului meu  Cojocaru de la Chişinău despre conflictul dintre România şi URSS din anii 1960, 1970 şi cartea lui Alex. Stoenescu. Domnul Rogojan ne plimbă în întreaga istorie contemporană, având în vedere mai cu seamă cea de la 1939 la 1989 şi cea prezentă. La urma urmei, dacă ne luăm după Larry Watts, nu ştiu unde, dar întrebarea rămâne. Am fost şi eu în mediile acelea, am cercetat arhivele”.

Autorul a mulţumit organizatorilor

Autorul A.I Rogojan a mulţumit organizatorilor care s-au oferit să lanseze această carte şi în Bănie: „Prima mea îndatorire faţă de dumneavoastră este aceea de a vă exprima gratitudine şi recunoştiinţă de a vă lăsa alte treburi şi de a fi astăzi, prezenţi aici, pentru a face posibil un astfel de eveniment important, cu rezonanţă şi semnificaţie, care să fiţi sigur, nu va rămâne neobservat. Mărturisesc că îmi este greu cu ordinea în care să mă adresez cu mulţumirea. Ideea a fost a domnului Canţăr. În întâmpinarea ideii a venit domnul director Lucian Dindirică, care ne-a primit aici. Şi după aceea am aflat că inclusiv domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa se alătură acestui proiect. Recunoscător sunt, nu în ultimul rând, domnului general Iulian Vlad,  care, după nenumărate vizite la mine în Bihor, mi-a eliberat condiţionat pentru acest eveniment o recomandare pentru titlul provizoriu de intrare în Oltenia. Acum, în funcţie de cum mă comport aici, în Bănie, dacă pot spera să obţin şi un paşaport. Sunt onorat pentru toate luările de cuvânt, pentru toate aprecierile care mi s-au adus astăzi şi ţin să-i mulţumesc în mod expres domnului academician Gheorghe Buzatu şi tuturor celorlalţi care au prezentat cartea şi autorul aşa cum nu m-aş fi aşteptat”.

„Sunt unul dintre vinovaţii de serviciu pentru greşelile istoriei”

Acesta a mărturisit apoi că el însuşi se consideră a fi unul din categoria „vinovaţiilor de serviciu pentru greşelile din istorie: „A doua îndatorire a mea este să spun cine sunt. Reflectând asupra a 37 de ani de activitate sub drapel, am ajuns la concluzia că fac parte din categoria vinovaţiilor de serviciu pentru greşelile din istorie. Am fost în servicile patriei în momentele ei de mare glorie şi a recunoaşteri internaţionale şi am rămas şi rămânem în slubja aceluiaşi Serviciu şi când schimbările de direcţie ale istoriei, împing ţara pe marginea prăpastiei, fiindcă suntem animaţi de convingerea că o vom ridica şi România va fi mai mult decât era. Şi noi cei care ne-am îndeplinit misiunea socială în lumea informaţiilor secrete, avem datoria unui bilanţ. Desigur, nu un bilanţ în care să etalăm o statistă a succeselor sau a neîmplinirilor. Avem datoria unui bilanţ moral, care să scoată  în evidenţă cea mai importantă dintre toate dimensiunile profesiei. Prin tot ceea ce am făcut, nu am fost simpli spectatori a evenimentelor care au schimbat istoria”.


Mircea Canţăr, redactor-şef al cotidianului regional „Cuvântul Libertăţii”:

„Impresia la lectura cărţii este următoarea: din informaţia brută, imensă cantitativ, autorul reuşeşte să îndepărteze, cu profesionalism, sterilul şi să prezinte ceea ce părea dosit, ascuns, greu de extras, printr-o procesare elaborată. Fiecare capitol al cărţii găzduieşte un moment al istoriei noastre imediate, tulburător la lectură. Spunea  Cesare Pavese: „Fiecare valorează exact cât a dăruit” şi poate ar trebui să spunem cu aceaşi îndreptăţire că fiecare valorează exact cât a iubit. Neîndoielnic gen. (r) Aurel Rogojan şi-a iubit şi îşi iubeşte ţara fără să clameze asta. Dacă în anumite capitole ale cărţii autorul, iscusit analist, se dovedeşte rafinatul procesator al unor evenimente învolburate, cu impact mediatic, există şi capitole în care nu ezită să de-a jos măştile unor anti comunişti cu faţă bolşevică, lefter de caracter, dovedind peremptoriu că aceleşi robe severe de procurori voluntari le purtaseră părinţii lor. Recidiva lor violentă nu rămâne netaxată. Andre Malraux spunea în „Condiţia Umană„ că demnitatea este antonimul umilinţei.

          Dotat cu ascuţită inteligenţă, personalitate de factură intelectuală interesantă, enciclopedie de date şi situaţii, abil în desluşirea unor gheme de interese oculte, gen. (r) Aurel Rogojan, scrie vioi, inducând sentimentul tonic al bunei cupăniri a lucrurilor. Frondează anamorfoza. Şi cum se spune în popor „n-a pus-o de mămăligă.” Nu consecvenţa de lemn ci flexibilitatea, talentul le am în vedere fiindcă livrează suficiente detalii pentru a nu lăsa loc unor vagi manevre sentimentale sau speculative. Este un prolific scriitor, dar, în egală măsură, şi un prolific publicist, texte de excelentă calitate ale domniei sale fiind găzduite de site-urile Cotidianul şi Ziarişti on-line. Lucrează cu certitudini şi reabilitează inteligenţa ca virtute”.