Condamnaţi definitiv pentru restituiri ilegale de TVA

0
418

Cinci craioveni – o parte din ei foşti angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Dolj –, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea într-un dosar vizând restituiri ilegale de TVA, au ajuns în arestul IPJ Dolj, după şase ani de procese. Aceştia au fost ridicaţi în cursul zilei de ieri şi urmează să fi transferaţi în penitenciar pentru ispăşirea pedepselor.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Secţiei 3 Craiova, în urma unei acţiuni organizate ieri-dimineaţă, au prins şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă cinci craioveni. Aceştia au fost condamnaţi, printr-o sentinţă rămasă definitivă joia trecută, pe 24 noiembrie a.c., la pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 an şi 10 luni şi 6 ani, pentru fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu în formă calificată. Cei ajunşi ieri în arest sunt Eugenia Ghica (58 de ani), care are de executat o pedeapsă de 6 ani închisoare, Cornel Vîrlan (45 de ani), condamnat la 6 ani de închisoare, Nicu Ciurlin (57 de ani), care are de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare, Mihaela Nicolae (47 de ani), condamnată la 3 ani de închisoare, şi Georgeta Prepeliţă, fostă Seftulescu (44 de ani), condamnată la 1 an şi 10 luni de detenţie.

Aceştia, împreună cu alte patru persoane, respectiv craioveanul Gabriel Constantin, cunoscut drept “Gabi Alunecosu”, soţii Ion şi Maria Pipan, din Corabia, judeţul Olt, şi cu Dănuţ Feraru au fost trimişi în judecată, în anul 2005, într-un dosar penal vizând modul în care, în perioada iunie 2003 – august 2004, o serie de societăţi comerciale aparţinând unor grupuri organizate de persoane au solicitat şi primit, urmare a unor tranzacţii comerciale nereale, consemnate în actele contabile, restituiri de TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în valoare de aproximativ 98 miliarde lei vechi, după cum precizau la momentul respectiv procurorii din cadrul DIICOT – Structura Centrală, cei care instrumentaseră dosarul împreună cu poliţişti de la IPJ Dolj.

Potrivit anchetatorilor, acest prejudiciu fusese creat de administratorii unor societăţi comerciale, care au beneficiat de sprijinul unor inspectori fiscali din cadrul DGFP Dolj. Este vorba despre Eugenia Ghica, pe atunci şef serviciu la DGPF Dolj, Mihaela Nicolae, Georgeta Seftulescu (actual Prepeliţă) şi Nicu Ciurlin – inspectori fiscali, care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în sarcina lor fiind reţinute infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi uz de fals.

La şase ani de la trimiterea în judecată, timp în care unul dintre inculpaţi, Dănuţ Feraru, a şi decedat, pe 24 noiembrie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o soluţie definitivă în acest dosar. În afara celor cinci craioveni introduşi ieri în arest, Gabriel Constantin este deja după gratii într-o altă cauză, iar soţii Pipan, care au primit câte şase ani de detenţie în acest dosar, vor ajunge în arestul IPJ Olt.