Ca în fiecare an şcolar, sunt simulări , în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, de ciclu gimnazial şi liceal, pentru susţinerea Examenelor de Evaluare Naţională (absolvenţii de clasa a VIII-a), respectiv de Bacalaureat. Sunt probe care fac parte din programa avizată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru a creşte pregătirea elevilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj are în vedere, în acest an de învăţământ, şi susţinerea unor simulări judeţene, ca pregătire suplimentară, pentru obţinerea unor rezultate cât se poate de bune.
Până în acest moment, Ministerul Educaţiei Naţionale nu a transmis precizări în ceea ce priveşte modificări ale susţinerii examenelor naţionale. Sunt, deja, bine stabilite, simulările naţionale, datele urmând să fie definitivate, pentru cursanţii ciclurilor gimnazial, respectiv liceal, din anii terminali, care vor avea loc în cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2019 – 2020 . Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj are în intenţie să organizeze şi o sesiune judeţeană de simulare, în toate unităţile de învăţământ. Se pleacă de la faptul că judeţul este pe un trend ascendent, cu o prezenţă care a depăşit 90% la ambele examene. „Vom discuta cu toţi factorii responsabili, cu toate cadrele didactice care predau disciplinele de examen, astfel încât să putem corecta deficienţele”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.
Un pas înainte
Oricum, simulările naţionale vor avea loc în al doilea semestru al anului de învăţământ 2019 – 2020, de aceea, se încearcă, aşa cum spune legea, găsirea unor „ferestre”, pentru organizarea simulărilor judeţene. Timpul, fiind foarte scurt, pe primul semestru, nu se poate efectua simularea. Se aşteaptă rezultatele la tezele pe discipline, pentru a putea fi constituit un reper. „Se doreşte, prin aceste simulări, intensificarea programelor de pregătire. Pentru cei care se pregătesc de Bacalaureat, este şi programul „Rose”, bucurându-ne că, în unităţile unde se desfăşoară acest program, rezultatele din ce în ce mai bune”, a mai spus Monica Leontina Sună. Conceptul a apărut după ce, unele instituţii de învăţământ au organizat simulări interne, iar rezultatele obţinute la examenele naţionale au fost mult mai bune. Iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj este una cât se poate de benefică, iar rezultatele pot fi observate la examenele oficiale. Ca un corolar, putem vorbi de un pas înainte.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord