De ce Klaus Iohannis nu o imită… pe Angela Merkel?

Destule momente din biografia fiecăruia, nu sunt întotdeauna cristaline, convenabile, şi depinde de „malul” de pe care se face evaluarea. A fost o vreme, când trecutul unora conta, iar al altora nu. Conta de pildă trecutul celor care „nu erau cu noi” şi nu conta al celor care „erau cu noi”. Discuţia este lungă, cu meandrele ei, şi măcar din când în când se poate cere şi celor care s-au schimbat, în mod autentic, să nu fie cu totul amnezici. Nu oricine are destulă vlagă şi destul aplomb să treacă de la condiţia comodităţii servile la cea de înger exterminator. Cancelarul german Angela Merkel, de pildă, a avut ceva probleme, la un moment dat, legate de activitatea ei politică în Germania de Est, după ce jurnaliştii germani Georg Reuth şi Gunther Lachmann, în cartea lor intitulată „Prima viaţă a Angelei M.” relatau cu amănunte, despre activitatea ei ca membru a organizaţiei comuniste de tineret „Freie Deutsche Jugend”, din cadrul Academiei de Ştiinţe din Berlinul de Est, responsabilă fiind cu „agitaţia şi propaganda”. Angela Merkel a reacţionat cu calm dezvăluirilor, afirmând că „nu a ascuns niciodată nimic” şi nu doar că a fost membră a organizaţiei comuniste de tineret, dar a făcut parte şi din asociaţia germano-sovietică, dar nimeni nu s-a arătat vreodată curios de acest detaliu. Nu a susţinut, în nici o împrejurare, că a fost dizidentă sau activistă a opoziţiei. La fel ca milioane de alte persoane din Germania de Est, făcea parte din sistem. Cartea menţionată apărea în 2013, înaintea unor alegeri generale, şi n-a avut vreun efect asupra rezultatului adjudecat de CDU al cărui lider era chiar Angela Merkel. Este adevărat, pe de altă parte, că în întreaga ei activitate politică, cancelarul german Angela Merkel a avut abilitatea să evite, cu tact, etichetări gratuite la adresa unor „foşti” din Germania de Est, de unde provenea. Chiar şi în prezent când are o relaţie destul de flexibilă cu Vladimir Putin, cu momente şi mai glaciale şi mai afabile, păstrează o măsură exemplară. De imitat. Să o lăsăm pe „Muti” cu problemele ei destule, după ce duminică în landul Thuringia, la alegerile regionale, AfD-ul (Alternativa pentru Germania) –extremă dreapta- s-a plasat pe primul loc (23%), iar CDU/CSU (22%) a venit pe locul secund. Să revenim la ale noastre. La reuniunea aleşilor locali PNL (primari, preşedinţi de consilii judeţene) de la Sala Polivalentă din Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis, în nevoia de a mai administra un fior anti PSD-ist, o replică adversarilor politici, a declarat că dinspre PSD „vine un iz de comunism” şi că acest partid nu a fost învins după europarlamentare. Soluţii mai există, neîndoielnic. Cât de străin îi este lui Klaus Iohannis „izul de comunism” este greu de spus, dar ziaristul Dan Tomozei, de la „China Internaţional”, care a lucrat în presa locală la Sibiu, ne aduce cu picioarele pe pământ, publicând pe blogul său sub titlul „Generalul… comandant, instructor de pionieri” în faximil, procesul verbal al inspecţiei pentru definitivat din 11 iunie 1987, pentru profesorul de fizică Iohannis Klaus Werner, de la şcoala generală nr. 2 Agnita (jud. Sibiu) unde actualul preşedinte al ţării, ajuns instructor de pionieri avea o jumătate de normă şi în planul de activităţi privind Pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei (PTAP). Comisia de examinare, prezidată de profesoara metodistă Bucuţa Ana Maria, de la liceul 7 Noiembrie din Sibiu, aprecia în procesul verbal întocmit, ca punct distinct, serioasa „orientare ideologico-politică în realizarea sarcinilor educative, pentru realizarea unei concepţii materialist-dialectice despre lume şi viaţă la elevi”. În calitatea de diriginte, comandant instructor de pionieri –clasa 6-a B, prof. Iohannis Werner îşi realiza conştiincios obligaţiile ce-i reveneau, recomandându-i-se perfecţionarea profesională şi politico-ideologică, ca tânăr comunist. Istoria nu i-a mai dat răgazul necesar. Dar faptul că după mai bine de 30 de ani, golit de virtute, sesizează „izul de comunism”, care vine de la PSD, sună cel puţin anacronic, semn că ne tratează ca pe o adunătură debilă, care nu trebuie râzgâiată. Nu poţi adopta o poziţie de forţă, invocând o temă delicată, dacă asupra ta planează cea mai mică neclaritate. Nu plutim într-un ocean de rogoare morală, dar la noi nimic nu e prea tare, pentru a fi luat în consideraţie. De ce nu o consideră Klaus Iohannis pe Angela Merkel un model, de atitudine civică, este o întrebare banală.