Craiovenii, taxaţi din nou pentru apa de ploaie

0
812

Craiovenii vor plăti, de acum, şi pentru apa meteorică, adică pentru apa pe care ploile o aduc în gospodăriile lor. Autorităţile au revenit cu această taxare, pe care iniţial o scoseseră din factură, pretinzând că este vorba tot de o utilizare a reţelei de canalizare a oraşului, ceea ce implică nişte costuri în plus.

Consilierii municipali au votat, joi, modificarea regulamentului serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare asigurate de Compania de Apă Oltenia (CAO), în sensul reintroducerii taxării apei meteorice pentru persoanele fizice. Propunerea nu a trecut ca oricare alta, ci a stârnit o puternică reacţie din partea opoziţiei. Liberalii, dar şi un consilier de la ALDE Dolj au cerut, în mod repetat, explicaţii executivului pentru ce se revine la această taxare. „Ce facem, facturăm apa meteorică? Vă rog să renunţaţi la ideea facturării apei de la ploaie, oricum formula de calcul folosită dă nişte sume astronomice. Domnule primar, veţi fi delegat să votaţi aceste modificări. Vă rog frumos să cereţi renunţarea la această facturare“, a deschis şirul criticilor consilierul ALDE, Dumitru Mănescu.

PNL: „Un nou bir pe umerii craiovenilor”

Liberalii au scos în evidenţă faptul că reintroducerea acestei taxe pe apa de ploaie nu este o măsură pe care o ia CLM Craiova, cu de la sine putere, ci este dictată de legislaţie, deci de actuala putere politică aflată la guvernare. „Domnule primar, noi vă mandatăm să votaţi modificarea Regulamentului serviciilor de apă şi canalizare, adică persoanele fizice şi asociaţiile de proprietari să plătească Companiei de Apă taxă pe apa meteorică, adică pe apa de ploaie. Dacă în anii trecuţi am reuşit, prin regulamentul pe care l-am făcut, să scoatem de pe umerii craiovenilor această taxă, văd că acum suntem nevoiţi să o introducem din nou, pentru că guvernul ne-a obligat prin legea pe care a emis-o. Deci acest bir pe apa de ploaie este pus de guvern, nu de primărie sau de Consiliul Local, ca să ştie toţi craiovenii“, a comentat consilierul PNL, Marian Vasile.

Cine plăteşte apa din grădini

Liberalul a ridicat apoi problema apei de ploaie care cade pe suprafeţele utilizate în scop agricol de către craioveni, cum ar fi adică micile grădini de legume sau de flori pe care le îngrijesc cei care locuiesc la case. „Nu este corect ca prin acest regulament să facturăm apa meteorică inclusiv pentru suprafeţele utilizate în scop agricol, adică să plătim taxă şi pe apa de ploaie care se scurge în pământ, nu prin conductele companiei de apă. Plătim companiei noi, ca şi cetăţeni, atâta timp cât folosim sistemul de canalizare, dar dacă nu-l folosim ce să plătim?“, a spus Vasile. Mai mult, aceasta a scos în evidenţă caracterul anormal al acestei măsuri: ca să ştie ce să factureze, compania ar trebui să cunoască în detaliu cum este configurată fiecare proprietate. „Această mărire a facturii la apă va intra în vigoare de la 1 ianuarie, dar vă spun că acum compania procedează haotic, pentru că nu ştie ce suprafaţă de teren am eu şi ce suprafaţă de casă, aşa că va ajunge să factureze total aiurea. Până nu va şti ce suprafaţă de grădină, de teren şi de casă are fiecare abonat, nu poate să ne emită facturi pentru apa meteorică“, a evidenţiat Vasile.

CAO: Un act normativ existent încă din 2007

Primarul Mihail Genoiu s-a adresat directorului tehnic al CAO, Alin Şuiu, prezent în sală, pe care l-a întrebat dacă, într-adevăr, compania taxează apa meteorică şi la suprafeţele de pământ din curte. „Este un normativ după care se calculează apa meteorică şi formula de calcul diferă la beton, pavele, piatră cubică, teren arabil sau gazon. Acest normativ există încă din anul 2007“, a răspuns acesta. „Noi vă recomandăm să nu votaţi“, a insistat consilierul PNL, Marian Vasile. „În cazul în care Compania de Apă este pe profit, de ce să mai plătim apa meteorică? Noi am cerut scoaterea acestei taxe şi de la personele juridice, dar acum veniţi şi taxaţi şi persoanele fizice. Membrii CA de la Compania de Apă au indemnizaţii foarte mari, societatea este pe profit, iar noi ce facem acum, mai cerem o nouă taxă de la craioveni?“, a intervenit şi liberalul Doru Câplea. Singura explicaţie a venit de la Marin Nicoli, consilier local PSD, care a precizat că apa respectivă ajunge în staţia de epurare a oraşului, fapt pentru care generează şi nişte costuri legate de curăţarea şi trimiterea ei spre râul Jiu, aşa cum se întâmplă cu toată cantitatea de apă menajeră a Craiovei.