Librarie.net aduce „Detectivii de cărți” în vizită la Biblioteca Județeană

0
740

Librarie.net organizează împreună cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” proiectul „Detectivii de cărți”, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură în rândul copiilor într-un mod plăcut: prin joc. Evenimentul se desfășoară astăzi, de la ora 13.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a bibliotecii și este cu acces limitat pentru public.

În cadrul evenimentului copiii vor porni – organizați pe echipe – în căutarea de indicii, vor răspunde la ghicitori, vor interacționa între ei, vor juca roluri și vor compune împreună un puzzle. Prin astfel de activități vor fi stimulate, într-un cadru ludic, spiritul de echipă, competiția corectă, atenția, interesul pentru lectură, inteligența.

„Se spune că, în cele din urmă, suntem suma și consecința cărților pe care le-am lecturat. Cărțile, piloni de bază ai educației, reprezintă cei mai fideli prieteni, cele mai necesare instrumente de învățare și dezvoltare pe care și noi, ca bibliotecă, le recomandăm și le punem la dispoziția celor mici. Fiind vorba despre o perioadă critică, una de asimilare și formare deopotrivă, este esențial să acționam cu grijă și dăruire, să introducem copiii în lumea cărților prin metode distractive, interactive”, declară Lucian Dindirică, manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Librarie.net și-a propus prin proiectele de responsabilitate socială pe care le desfășoară în rândul comunității să susțină eforturile de educație și să atragă atenția asupra beneficiilor lecturii. Stimularea activității creierului, perfecționarea concentrării, relaxarea și calmarea sunt trei dintre avantajele cititului pe care organizatorii le subliniază.

 Librărie.net se află din 2001 în topul celor mai mari retaileri online cu cea mai bogată ofertă de cărți, filme și muzică din România. Colaborarea cu toate editurile și volumul de vânzări permit oferta de preț minim la majoritatea titlurilor, dar și oferte speciale exclusive cu discounturi ce ajung chiar la 50%.