Derby-ul Craiovei la fotbal… a început!

0
1017

După cum se ştie, în proxima etapă de campionat, se întâlnesc, în premieră, pe prima scenă fotbalistă, cele două echipe craiovene, CSU şi FCU. Un derby, de risc ridicat, prin antecedentele de care avem cunoştinţă. Un grup de derbedei, fiindcă nu pot fi altfel numiţi, i-au vandalizat în cursul nopţii trecute zidurile casei în care locuieşte preşedintele clubului CSU, Sorin Cîrţu, un nume emblematic în fotbalul craiovean. Nu ţinem nici o lecţie de morală, dar aşa ceva este incalificabil, într-un municipiu cu pretenţiile lui europene. Şi nu numai. Cu trecutul său istoric. Dacă lui Sorin Cîrţu, care a adus în cariera lui sportivă, glorie Craiovei, i se poate întâmpla aşa ceva, este cu totul regretabil. Şi este un blam pentru forţele de ordine ale urbei.