Ana Bogdan (27 ani, 93 WTA) s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a învins-o pe unguroaica Timea Babos (27 ani, 107 WTA), cu 6-4, 6-2, după o oră şi 26 de minute.
Ana Bogdan va juca în turul 2 cu rusoaica Liudmila Samsonova sau cu americanca Sofia Kenin, a patra favorită, câştigătoarea de anul acesta de la Australian Open.
Bogdan este a patra jucătoare română care se califică în turul al doilea la Paris, după Simona Halep (principala favorită), Irina Begu şi Patricia Ţig.
În schimb, Monica Niculescu a părăsit turneul de la Paris în primul tur, cedând în faţa americancei Danielle Collins, scor 6-2, 2-6, 1-6.