La Craiova, USR Plus vrea alianţă doar cu PNL

0
655

       Alianţa USR-PLUS de la Dolj a tras ieri linie  şi a făcut analiza alegerilor locale.  Scorul de 14 % nu este unul mulţumitor, iar motivul ar fi prezenţa scăzută la vot. Pandemia, ar fi una din cauze, dar nu principala, se pare că mesajul transmis către tânăra generaţie nu a fost unul convingător. USR Plus Dolj îşi asumă eşecul, dar nu renunţă la luptă. De data asta va fi una din interiorul CLM. USR-PLUS vrea să mearge în Consiliul Local Craiova cu PNL. Exclude orice altă variantă de alianţă. Alianţa a obţinut la Craiova cinci mandate de consilier, iar la judeţ, niciunul. USR PLUS vrea să dea unul dintre viceprimari, în persoana lui Cezar Drăgoescu.

       ”Să ne uităm în primul rând la forma în care se poate face o majoritate în Consiliul Local. Este aceia de a merge împreună cu PNL. Am avut deja primele contacte urmând să formăm o alianță împreună cu PNL. Alianța USR-PLUS își propune să dea unul dintre viceprimari. Şi la acest moment,  propunerea noastră este Cezar Drăgoescu. În urma mesajelor primite din partea alegătorilor aş mai vrea să spun că USR Plus nu a început să facă politică de dragul răului cel mai mic. Creul cu care am intrat în politică este de a oferi alternative şi credem în continuare că am avut cea mai bună formulă de candidaţi. Cel mai bun candidat la Primăria Craiova, mai ales din punct de vedere al competenţelor. Este adevărat că electoratul nu a crezut decât într-o anumită măsură în varianta propusă de noi şi ar trebui să tragem o concluzie din asta. Ne facem un scop din a-i reprezenta pe cei 14% care ne-au votat, ne facem un scop din a-i convinge pe ceilalţi craioveni care au stat acasă duminică şi care sunt de dreapta şi să-i convingem că noi sunzem singura soluţie”, a declarat Gabriel Păunică, președintele PLUS Dolj.

În legătură cu o posibilă alianţă cu PER, preşedintele Plus Dolj a spus că este exclus aşa ceva. Nu ne propunem să facem o alianță cu ei. Din ce știu există o invitație din partea lor. Ne și surprinde, atât timp cât noi am susținut foarte clar: fără penali în funcții publice. Considerăm că soluția lor este una compromisă. Dacă în CLM oricare dintre consilierii locali decid să voteze proiectele propuse de noi, nu ne deranjează, evident”, a explicat Gabriel Păunică.

. “Cred că ar trebui să fim  un pic mai temperaţi

      Președintele USR Dolj, Adrian Prisnel, a spus că voturile acordate de craioveni sunt foarte valoroase pentru Alianţa USR Plus şi apreciează că o majoritate cu PNL este o victorie. “Cred că ar trebui să fim  un pic mai temperaţi, pentru că este, cumva, o victorie sub așteptări și semnalul pe care l-am primit de la alegători trebuie să ne facă să facem o analiză de ce suntem la scorul acesta și nu la cel care ne așteptam. Aş vrea să le mulşumesc colegilor mei care au muncit în această campanie, fie pe teren, fie aici, la sediu”, a precizat Adrian Prisnel.

Să vedem partea plină a paharului”

     Lucian Săuleanu, candidatul USR-PLUS la alegerile pentru Primăria Craiova, spune că aceste alegeri locale au fost pentru echipa USR-PLUS un câștig şi că va continua să-i reprezinte pe cetăţeni, cel puţin pe cei care l-au votat în CLM, unde va îndeplini timp de patru ani funcţia de consilier locale. ”Să vedem partea plină a paharului, că avem cinci consilieri în CLM și că vom reuși, împreună cu cei de la PNL, să avem majoritatea. Să nu uite craiovenii că timp de patru ani, PSD a avut majoritatea, adică 19 consilieri din 27 au fost de la PSD. Vreau să mulţumesc şi eu craiovenilor care mi-au dat acest vot de încredere. Faţă de , acest număr de voturi şi faţă de mine şi faţă de USR s-a dublat, asta dovedeşte că încet craiovenii încep să capete încredere în noi. Eu, personal, sunt mulțumit de rezultate. Vrem alături de colegii mei să facem o echipă, să facem administrație, este cel mai important lucru. Până acum nu am avut membri în CL şi cred că este cel mai important lucru din această victorie.  Chiar dacă e o victorie doar parțială, eu cred în parcursul USR Plus în Craiova. Nefiind în Consiliu, ne având pârghiile necesare, neputând să te implici în administraţie, era mai greu să convingi oamenii, să te casă, să creadă faptele noastre. Dar acum avem patru ani la dispoziție să construim. Multumesc de asemenea echipei care au fost lângă mine. Rezultatul depinde de contextul în care se desfăşoară scrutinul…”, a subliniat avocatul Lucian Săuleanu.

După 30 de ani de la Revoluție, în sfârșit, în Craiova apare o nouă clasă politică

       Cezar Drăgoescu este propunerea USR Plus pentru unul dintre posturile de viceprimari. Acesta a vorbit ieri, în cadrul conferinţei de presă, despre cum se va implica atât el cât şi colegii săi în administraţia locală. ”Noi cu siguranță nu vom dezamăgi în următorii patru ani, vom readuce normalitatea în cadrul primăriei și vom lucra în slujba și în interesul cetățenilor. După 30 de ani de la Revoluție, în sfârșit, în Craiova apare o nouă clasă politică, formată din oameni tineri, capabili, onești, oameni frmați în mediul privat, care vin să-și aducă expertiza la stat, oameni care se pun în slujba acestui oraș. De săptămâna viitoare vom avea majoritate cu PNL și, practic, în Craiova va fi o guvernare de dreapta. Principalul nostru obiectiv e să ne ducem proiectele în CL spre implementare, spre a crește standardul acestui oraș”, a spus Cezar Drăgoescu.