După două eşecuri de proporţii (alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale), social-democraţii doljeni şi-au revenit la alegerile locale, autodepăşindu-se, de-a dreptul, prin cele 78 de primării câştigate, precum şi preşedinţia Consiliului Judeţean, bună premiză pentru alegerile parlamentare. Au fost surprize destule, s-au pierdut şi câştigat primării, atât de PSD cât şi de PNL, unele rezultate fiind „la mustaţă” (Rast, Drănic, dar şi în alte locuri), altele fiind categorice, ca de pildă la Ghidici, Bistreţ, Dăbuleni ş.a.m.d.. Cu primari noi, tineri, social-democraţii au câştigat la Unirea, Moţăţei, Amărăştii de Jos, Galicea Mare, Rast, Salcia, Perişor, Celaru, dar şi în alte locuri. Şi liberalii au avut performanţele lor în multe localităţi doljene. Rezultatele definitive vor fi cunoscute în cursul zilei de astăzi. Până atunci vom comenta ceea ce cunoaştem.
Lia Olguţa Vasilescu la al treilea mandat succesiv!
Longevitatea –sincopată- a marelui primar al Craiovei, din perioada ante şi interbelică, Nicolae Romanescu, cu 4 mandate, din care doar al doilea complet (aprilie 1901 – decembrie 1905) este ameninţată de prima femeie aleasă democratic, prin vot uninominal (N. Romanescu a fost ales indirect, de către consilierii locali) în demnitatea publică menţionată, pentru a treia oară consecutiv. Dincolo de simpatia sau nonsimpatia, faţă de persoana Liei Olguţa Vasilescu, un comentariu decent trebuie făcut, fiindcă se cuvine dat învingătorului, ce este al învingătorului. N-a avut deloc o confruntare uşoară, cu deputatul Nicolae Giugea (PNL), fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon (PER) şi decanul Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu (USR-Plus), fără a-i mai menţiona şi pe ceilalţi 7 competitori care au luat şi ei voturi, importante. Câteva idei majore, ce merită relevate: campania decentă şi credibilă, prin realizările anterioare şi buna prestaţie ca ministru al Muncii, în guvernele social-democrate de după alegerile din 2016. A doua idee: empatia pe care o face cu toate categoriile de alegători, întrucât a fost votată, chiar dacă diferenţiat, de la omul de rând la elitele urbei. În spaţiul public, în timpul campaniei electorale, nu şi-a atacat direct contra-candidaţii, în nici o împrejurare, n-a dat replici, pe care era îndreptăţită să le livreze, şi şi-a văzut de cursa ei, de „semifond”, încrezătoare în victorie. La întrebarea unui mare reporter „Ce lăsăm în urma noastră”, cum se intitulează şi cartea pe care a scris-o Victor Vântu, Lia Olguţa Vasilescu ar putea răspunde nu doar prezent, ci ar avea ce spune. Ea este de ieri o investiţie de încredere a craiovenilor. A tuturor, şi a celor care au votat-o, şi a celor care n-au votat-o, din vari motive. Când câştigi de trei ori consecutiv Primăria Craiova, un mare municipiu al ţării, cu istorie încărcată, cu un electorat heteroclit, altceva decât un decent „jos pălăria” nu poţi spune. Hotărât lucru, Lia Olguţa Vasilescu intră în istoria locului.
Cosmin Vasile sau vocea noului val de politicieni doljeni
Cu 42,14% (110.070 voturi), Cosmin Vasile, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, şi-a devansat sensibil, la votul uninominal, principalii contracandidaţi: Alexandru Gâdăr (PNL) – 32,57% (85.076 voturi), Silviu Bratu (USR-Plus) 7,07% (18.468 voturi), Stancu Florinel (Pro România) 5,48% (14316 voturi). O victorie, într-un fel aşteptată, de altfel Cosmin Vasile, în pofida rigorilor sanitare şi-a făcut o campanie intensă, decentă, istovitoare, venind cu proiecte seducătoare. O victorie, facilitată şi de faptul că la nivelul municipiului Craiova, candidatul liberal Nicolae Giugea a pierdut la o diferenţă de 10 procente în faţa Liei Olguţa Vasilescu, şi pe cale de consecinţă nici Alexandru Gâdăr nu a primit voturile care să-l scutească de emoţii în teritoriu. Unde, chiar dacă social-democraţii au pierdut primării importante (Pleniţa, Călăraşi, Urzicuţa, Poiana Mare, Calopăr, Malu Mare, Calafat), au câştigat în contrapartidă altele (Desa, Amărăştii de Jos, Celaru, Rast, Perişor, Daneţi, Izvoare). Cosmin Vasile n-a mai avut emoţii, el devansând chiar procentajul propriului partid, izbândă notabilă. Contra-candidatul său principal, Alexandru Gâdăr, inspector-general adjunct la ISJ Dolj, consilier judeţean, timp de două mandate, paradoxal şi-a făcut o campanie searbădă, lipsită de idei, reciclând texte obosite, vindicative, care mai degrabă i-au făcut deservicii, deşi mai degrabă sa întrecut în prostii şi prostioare.
Mârşani: un primar de cursă lungă
Constantin Ghencoiu şi-a adjudecat al şaselea mandat de primar social-democarat al comunei Mârşani, după ce anterior în perioada 1972-1989 îndeplinise aceeaşi funcţie. În felul acesta Constantin Ghencioiu devine seniorul primarilor doljeni, probând prin determinare că tinereţea, uneori, n-are bătrâneţe. Lumea Mârşaniului îl stimează, pentru ceea ce a făcut de-a lungul timpului, şi în pofida unei campanii negative făcute de contra-candidaţii săi, pe reţeaua de socializare, şi-a mai adjudecat un mandat. Fiindcă a avut ce spune. Sau mai exact fiindcă e bun primar.
Rast: Mandat de primar pierdut la trei voturi
Surpriză de proporţii la Rast, unde Iulian Silişteanu, primar vechi cu merite indiscutabile în edificarea Rastului Nou, candidat din partea PNL –de data aceasta- a pierdut alegerile la numai trei voturi, în faţa mult mai tânărului Ciprian Arnăutu (PSD), în condiţiile în care, declară, că 138 de voturi au fost anulate (60 la o secţie şi 78 la altă secţie). A depus contestaţie solicitând renumărarea voturilor. Traseismul politic, de neînţeles, l-a costat votul alegătorilor. Iulian Silişteanu – 662 voturi, Ciprian Arnăutu – 665 voturi. La mustaţă, cum s-ar spune, dar şi-a făcut-o cu… mâna proprie.
Călăraşi: Înfrângere neverosimilă pentru Vergică Şovăilă
Toate sondajele premergătoare anunţau cel mult o confruntare strânsă între primarul în funcţie, Vergică Şovăilă, cu mari merite în actuala înfăţişare a comunei, şi Sorin Sandu, contra-candidatul său din partea PNL. Campania electorală a celui din urmă, fost ofiţer de informaţii, a fost toxică de-a dreptul. La vot, însă, călărăşenii l-au votat precumpănitor pe Sorin Sandu (1.900 voturi), Vergică Şovăilă primind doar… 1.019 voturi. Un ecart de 900 de voturi, ceea ce nimeni nu şi-a imaginat. În componenţa consiliului local, liberalii, care şi-au adjudecat pentru prima dată primăria Călăraşi, vor avea 10 consilieri, iar social-democraţii doar 5. Înfrângerea lui Vergică Şovăilă, la diferenţa pomenită, este una din marile surprize ale alegerilor locale 2020.