În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul al III-lea a.c., Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia a desfăşurat, în perioada 7-25 august 2017, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora – soldare, lichidare, promoţionale etc. Au fost verificaţi 59 de operatori economici. La 14 dintre aceştia, reprezentând 23,73%, s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 16 de sancţiuni, din care şi 11 amenzi contravenţionale în valoare totală de 22.000 lei şi 5 avertismente.
S-au constatat abateri privind vânzările de soldare la un operator economic, din judeţul Dolj, reprezentând 1,69% din totalul operatorilor controlaţi, şi anume s-a constatat nerespectarea perioadei maxime de soldare de 45 de zile, prevăzută legal. La alt operator s-au descoperit abateri privind regulile de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, produsele comercializate – covoare, mochete –, supuse operaţiunii de vânzare cu preţ redus, nu aveau barat preţul anterior/vechi, alături de cel nou. În judeţul Vâlcea, la vânzare promoţionala pentru produsele coliere, brăţări, cercei, s-au constatat abateri privind neînscrierea clară şi precisă a informaţiilor privind valabilitatea ofertei, respectiv „oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil”.
S-au constatat alte abateri la 13 de operatori economici din CRPC REG S-V OLTENIA, reprezentând 22,03% din totalul controlat. CJPC Olt a depistat neafişarea la loc vizibil a codurile unice de înregistrare la registrul comerţului din care să rezulte obiectele de activitate ale societăţilor pentru care sunt autorizate să funcţioneze; lipsa informare corectă, completă şi precisă cu privire la perioada de derulare a unor promoţii sau lipsa informaţiilor privind neacumularea reducerilor oferite cu cardul cu alte tipuri de reduceri promoţionale. CJPC Mehedinţi a constatat expunerea şi comercializarea produselor nesupuse vânzărilor cu preţ redus împreună cu produsele reduse. CJPC Gorj si CJPC Dolj au găsit o afişare incorectă a preţurilor practicate.
Cum putem evita să fim înşelaţi
Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează produse cu preţ redus: să ştie că orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională etc.), trebuie sa fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei (“soldare/soldări/solduri”, “lichidare”, “promoţii” etc.), însoţită de data de debut şi de durata acesteia; să ştie că, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau ca oferta este valabilă numai “în limita stocului disponibil”; să verifice dacă oferta mai este valabilă în momentul respective.
“Consumatorii sunt sfătuiţi să verifice dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat); la achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul „3 la preţ de 2”, trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional”, a precizat Radu Preda, comisar-şef al Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia.
Cumpărătorii trebuie să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site etc.); să ştie că orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile “preţ nou”, “preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale etc.).