Taximetriştii craioveni, „traşi pe dreapta” de poliţişti

0
314

taxiReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că, în cursul zilei de marţi, 27 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Biroului Rutier Craiova, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Agenţia Dolj au organizat o acţiune în municipiul Craiova pentru verificarea legalităţii desfăşurării activităţii de transport rutier în regim TAXI. Oamenii legii au acţionat atât în trafic, pe principalele artere rutiere din Craiova, însă s-au oprit şi la cei staţionaţi în staţiile de taxi. În urma verificărilor efectuate şi a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 186 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 36.000 lei. De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 6 permise de conducere, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.