Sprijin pentru cinci comune doljene

0
382

Asociaţia Comunelor din România (AcoR) şi partenerii săi, Brainstorming Consulting şi  RPIC-ViP din Republica Cehă au prezentat, ieri, o parte din activităţile desfăşurate pentru beneficiarii proiectului COMPETENT din judeţul Dolj. Programul desfăşurat pe parcursul a doi ani se va încheia luna viitoare. Proiectul este implementat la nivel multiregional în 35 de comune din şapte judeţe: Cluj, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa, Ialomiţa, Neamţ şi Olt.

În judeţul Dolj proiectul se desfăşoară în 5 comune: Gighera, Călăraşi, Ostroveni, Mîrşani şi Sadova. Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la educaţie şi integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii. Beneficiarii proiectului sunt persoane inactive din rândul femeilor, persoanelor de etnie roma, a celor cu dizabilităţi, familiilor monoparentale sau cu mai mult de doi copii, precum şi din rândul altor grupuri vulnerabile. În judeţul Dolj s-au finalizat cursurile de instruire în competenţe comune, la care au participat 214  beneficiari ai proiectului din judeţul Dolj. Aceste cursuri reprezintă a doua formă de instruire alături de cea de iniţiere în competenţele informatice care a avut loc în anul 2011.