A strâns în jurul ei și al primei expoziții personale o mulțime de prieteni, veniți să-i admire încă o dată arta și să o încurajeze să continue acest parcurs, început cu ani buni în urmă, ca hobby, și transformat astăzi în profesie. A alăturat celor aproape 50 de lucrări de pictură și o colecție de aproximativ 200 de piese de bijuterie contemporană – creații prețioase, unicat, cu nimic mai prejos decât cele așezate în ramă pe simezele Galeriei ARTA a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Craiova. Grija pentru detaliu, pentru punerea în valoare a frumosului, pentru armonie, specifică unui restaurator de obiecte de patrimoniu cultural – meserie pe care o are de aproape trei ani, susținută de practică și de studii la Universitățile din București și Sibiu –, face ca întreaga prezentare să fie una atractivă, cu accente inedite chiar. Intitulată „Texturi”, expoziția Mirunei Căminescu mai poate fi vizitată până pe data de 31 august 2018.
A studiat arta, dar a ales să fie… inginer mecanic!
Pasiunea pentru desen a avut-o dintotdeauna. Îşi aminteşte că deseori „mâzgălea” câte ceva pe caietele de teme ori îşi „chinuia” bunicii să stea nemişcaţi până le schiţa portretul. Mai târziu, s-a înscris la Grafică, la Şcoala Populară de Artă din Craiova, unde, în perioada 1980-1983, mentor i-a fost artistul Gabriel Bratu. „M-a învăţat tot ce înseamnă noţiuni de bază – şi nu e puţin lucru –, şi cât înseamnă exerciţiul pentru siguranţa liniei, şi cum să-mi valorific instinctul în ce vreau să exprim”, mărturiseşte Miruna Căminescu. Nu a ales însă calea artei, ci pe cea a Facultății de Mecanică din Craiova (Secția Tehnologia construcțiilor de mașini, 1993-1998). „Am devenit un inginer în plus, ca mulţi din generaţia mea”, spune, timp de 6 ani lucrând în domeniu.
Întoarcerea la „prima dragoste”, făcută prin studiu
Apoi, încet-încet, a început să își valorifice talentul și pasiunea pentru artă. În anii care i-au urmat, i-au ieșit din mâini obiecte de decor, farfurii pictate, tablouri, icoane, dar și pandantive, brăţări, inele, toate migălos meşteşugite… Iniţial, majoritatea au fost concepute drept cadouri pentru prieteni şi familie. Mai apoi, au fost expuse – fie în spaţiul virtual, pe breslo.ro, fie cu ocazia unor festivaluri ori târguri de profil din Craiova și din țară. În perioada 2013-2016, Miruna Căminescu a frecventat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București (Departamentul Artă Sacră, domeniul de studii Arte Vizuale), urmate de studii masterale la Facultatea de Științe Sociale și Umaniste (Patrimoniu) a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care le-a încheiat în luna iulie a acestui an. A adăugat acestei pregătiri și pe cea practică, din toamna lui 2015 până în prezent lucrând ca restaurator de obiecte de patrimoniu cultural la o firmă din Craiova.
Un profesor impresionat!
Prima sa „personală” s-a conturat, așadar, oarecum firesc după acest parcurs artistic, Miruna Căminescu pregătind-o cu atenție și emoție, deopotrivă. 47 de lucrări de pictură și o colecție de aproximativ 200 de piese de bijuterie contemporană, ingenios integrate în ansamblul expozițional, având ca suport discuri de vinil, și-au găsit loc pe simezele Galeriei ARTA a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Craiova. „Este o surpriză deosebit de plăcută în primul rând să văd o asemenea participare la prima expoziție a fostei mele studente. Mă bucur că a ajuns aici! O surpriză este și faptul că, pe lângă pictură, a venit cu bijuterii. Mărturisesc că nu știam ce face, dar sunt impresionat de diversitatea și de unicitatea lor! Merită toată atenția, fiindcă este vorba de niște lucrări de sculptură în miniatură, eu așa le consider, din materiale diferite, uneori inedit asociate. Și are mare succes cu ele, pentru că sunt lucrate cu suflet și după ideile ei”, a menționat, la vernisajul care a avut loc pe 16 august 2018, profesorul și sculptorul Emilian Popescu. În privința picturii, acesta a remarcat că în compozițiile sale decorative artista „trece cu dezinvoltură de la o gamă cromatică la alta” și că experimentează în încercarea de a-și găsi propriul stil.
De ce „Texturi”?
De ce „Texturi” explică însăși artista: „La început, am încercat, cu mijloacele pe care le aveam la îndemână, să susțin ritmul plastic dat de culoare. Și mi s-a părut interesant că la fiecare strat de culoare adăugat, la fiecare material care are altă textură, obțin niște efecte spectaculoase, după părerea mea. Am vrut să profit de ele și atunci am gândit în funcție de texturi subiectul. Iar asocierea cu o expunere și de bijuterie în același cadru a venit aproape natural în contextul acesta, fiindcă și la bijuterie am folosit materiale inedite de cele mai multe ori. O prezentare comună m-am gândit că dă foarte bine, având în vedere cum se pot susține ele reciproc”, a mărturisit Miruna Căminescu. Expoziția sa este una cu vânzare și mai poate fi vizitată până vineri, 31 august 2018.