“Satelitul”, în faţa debutului în Liga a 3-a

0
368

Echipa secundă a Universităţii îşi începe, astăzi, aventura în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării (Seria 4), în calea băieţilor lui Daniel Mogoşanu ieşind CSM Lugoj, într-un meci programat de la ora 18:00, la Işalniţa.

Alb-albaştrii se prezintă la această partidă cu un moral excelent, după ce marţi au reuşit să se califice în turul cinci al Cupei României, 2-1, pe propriul teren, cu Pandurii II. Anterior, CSU II le eliminase rând pe rând pe Metropolitan Işalniţa (2-1), CSO Filiaşi (5-0) şi Minerul Motru (4-1).

Tot azi de la 18:00, dar în Seria 3, CS Podari va primi în prima etapă vizita celor de la Sporting Roşiori.

În altă ordine de idei, colega de serie a Universităţii II, CSO Filiaşi, a debutat cu stângul în noua ediţie de campionat, fiind învinsă, aseară, în deplasare, de Cetate Deva, scor 1-3. Runda viitoare, cele două formaţii doljene se vor afla faţă în faţă, cu CSO în calitate de gazdă.