La 29 august, Biserica pomeneşte Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul şi rânduieşte zi de post în cinstea celui mai aspru postitor şi propovăduitor al pocăinţei. Hrana lui erau lăcustele şi mierea amară a albinelor sălbatice, casă îi era pustia, acoperiş – bolta cerului, haina – din păr de cămilă, iar singura lui lege era voia lui Dumnezeu.
În vremurile tulburi ale lui Irod în Iudeea, Dumnezeu le trimisese oamenilor un mesaj simplu: “Pocăiţi-vă!” Sarcina lui Ioan Botezătorul era să vestească grabnica venire a lui Hristos şi să-i cheme pe iudei la pocăinţă. La Ioan alerga toată Iudeea, oameni simpli, dar şi cu coroană pe cap. Printre ei se afla şi fiul lui Irod cel Mare, regele Irod Antipa, care-i semăna în toate tatălui: viclean, slugarnic, nestatornic, uşuratic, crud, oricând gata să ucidă orice presupus rival la tron. Irod îşi alungase soţia şi se căsătorise cu Irodiada, femeia fratelui său, Filip, care după moartea lui Irod cel Mare nu moştenise nici un teritoriu. Căsătoria aceasta era interzisă atâta vreme cât Filip încă trăia şi Ioan striga împotriva nelegiuirii regelui: “Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău”. Strigătul lui stârnea ura Irodiadei pentru că, cu siguranţă, influenţa şi poporul. De aceea, aceasta plănuieşte să îl ucidă pe prooroc, dar în împlinirea dorinţei ei întâlneşte un obstacol, pe Irod însuşi. Regele şovăia pentru că îl ştia pe Ioan “bărbat sfânt şi drept” şi îl asculta cu drag, în ciuda impasului în care îl aduceau cuvintele lui aspre. Ca să scape de gura femeii sau, după părerea istoricului Iosif Flaviu (în Arheologia iudaică), de teamă ca nu cumva predica lui Ioan să provoace o mişcare populară împotriva lui, Irod a poruncit ca proorocul să fie închis în turnul din Mahera, unde a zăcut până când Irodiada a putut să-şi împlinească gândul viclean. Ocazia de răzbunare s-a ivit la ziua de naştere a lui Irod, la care au fost invitaţi dregătorii, căpeteniile şi fruntaşii Galileei. La palat s-a făcut ospăţ mare, vrednic de “reputaţia” tuturor Irozilor, cu mâncăruri scumpe, vinuri alese şi dansatoare tinere care să desfete privirea oaspeţilor. În timpul petrecerii, la care sigur participau numai bărbaţi, a dansat şi Salomeea, fiica Irodiadei, şi dansul ei a plăcut atât de mult lui Irod încât acesta i-a făgăduit orice îi va cere, până la jumătate din regat. Dar ea n-avea nici o dorinţă. Evanghelia ne spune că, neştiind ce să ceară, Salomeea s-a sfătuit cu mama ei, iar aceasta n-a stat pe gânduri: “Cere capul lui Ioan Botezătorul, să ţi-l aducă aici, pe tipsie”. Neaşteptata cerere l-a întristat pe Irod, dar fiind legat de jurământul pe care îl făcuse înaintea oaspeţilor de vază, a poruncit decapitarea lui Ioan. Porunca a fost îndeplinită, capul sfântului a fost tăiat şi adus pe tipsie Salomeei, iar ea l-a dat mamei sale.
O veche tradiţie, păstrată şi de Nichifor Callist în Istoria bisericească, spune că Salomeea, trecând odată pe un lac îngheţat, gheaţa s-a spart şi ea a căzut în apă. Capul i-a fost strâns între două sloiuri şi aruncat departe de trup. Irod a fost multă vreme chinuit de crima lui. Auzind că lumea vorbeşte despre un nou prooroc şi neştiind nimic despre Iisus Hristos, credea că Ioan, căruia el îi tăiase capul, a înviat. Irod Antipa a sfârşit în exil, sărac şi necunoscut, iar Irodiada a împărtăşit aceeaşi soartă cu cel care îi dăruise, pentru scurtă vreme, coroana împărătească la care râvnise pe când era regina “regelui fără-de-ţară”, Filip.
