Prodecanul de la Farmacie rămâne după gratii

0
337

Profesorul de Matematică şi prodecan al Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF Craiova, Florin Gorunescu, judecat pentru luare de mită, rămâne după gratii, după ce, ieri după-amiază, judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi au respins cererea de înlocuire a arestării preventive a acestuia cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Prodecanul de la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Craiova, Florin Gorunescu, judecat pentru luare de mită, a cerut în repetate rânduri instanţei înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de el la începutul lunii iunie, cu alta mai blândă, care să nu presupună privarea de libertate. De două ori, judecătorii de la Tribunalul Dolj au admis cererea acestuia. Prima dată pe 18 iulie, iar a doua oară săptămâna trecută, pe 23 august. De fiecare dată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au făcut recurs împotriva deciziei instanţei. Prima dată Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor, astfel că prodecanul nu a scăpat de la „răcoare”. În ceea ce priveşte hotărârea din 23 august a Tribunalului, prin care s-a dispus înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, recursul Parchetului s-a judecat ieri, la Curtea de Apel Craiova şi profu’ n-a avut mai mult noroc nici de data aceasta.

Reamintim că Florin Gorunescu, prodecan al Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF Craiova, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru luare de mită în formă continuată, în sarcina sa fiind reţinute 39 de acte materiale de luare de mită, după cum au consemnat procurorii în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor. Cercetarea profesorului a demarat în baza unui denunţ formulat în luna februarie a.c. de o studentă din anul I de la Facultatea de Farmacie cu privire la faptul că profesorul de Matematică-Informatică Florin Gorunescu, care este şi prodecan al acestei facultăţi, i-ar fi cerut ei, dar şi altor studenţi, bani pentru a promova examenul pe care îl aveau cu el în luna februarie.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj  şi cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Român de Informaţii – Direcţia de Informaţii Dolj, l-au prins în flagrant pe profesor, în ultima zi a lunii mai. Potrivit rechizitoriului, din actele de urmărire penală a rezultat că inculpatul a primit, în luna februarie 2012 şi în intervalul 24-31 mai a.c., de la 22 de persoane denunţătoare, toate fete, la care se adaugă investigatorii şi alţi doi studenţi, un total de 2.300 de euro.

Din declaraţiile denunţătoarelor a rezultat că profu’ avea acelaşi mod de operare de fiecare dată când primea banii. Aştepta grupul format din două, trei sau patru persoane la poartă, îl conducea în birou, purta o discuţie de maximum 10 minute cu acestea, după care fetele lăsau banii pe masă, inculpatul le mulţumea pentru gest şi le conducea la poartă. Toate au precizat că ştiau de acest mod de aranjare a examenului din discuţiile purtate cu studenţii din anii mai mari, o parte dintre denunţătoare precizând că dacă nu procedau aşa riscau să nu promoveze examenul. Florin Gorunescu este după gratii de pe 1 iunie a.c., următorul termen de judecată în dosar fiind stabilit pentru 19 septembrie a.c.