La 29 august, zi de post, Biserica pomeneşte Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, cel mai aspru postitor şi propovăduitor al pocăinţei. Copil al bătrâneţii şi al minunii, Ioan a rămas orfan din copilărie şi Părinte i-a fost numai Dumnezeu. A învăţat repede să scape de grija trupului: hrana lui erau lăcustele şi mierea amară a albinelor sălbatice, casă îi era pustia, acoperiş – bolta cerului, haina – din păr de cămilă, iar singura lui lege era voia lui Dumnezeu.
Glasul ce strigă în pustiu
În vremurile tulburi ale lui Irod în Iudeea, Dumnezeu le trimisese oamenilor un mesaj simplu: “Pocăiţi-vă!”. Sarcina lui Ioan Botezătorul era să vestească grabnica venire a lui Hristos şi să-i cheme pe iudei la pocăinţă. La Ioan alerga toată Iudeea, oameni simpli, dar şi cu coroană pe cap. Printre ei se afla şi fiul lui Irod cel Mare, regele Irod Antipa, care-i semăna în toate tatălui: crud, viclean, nestatornic, uşuratic. Irod îşi alungase soţia legitimă şi trăia cu Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Ioan striga împotriva nelegiuirii regelui: “Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău”. Îndemnat de Irodiada să-l ucidă, regele şovăia. Îl ştia pe Ioan bărbat sfânt şi drept încât chiar şi el îl asculta cu plăcere, cu toate că nu se putea spune că Irod era un evlavios. Ca să scape de gura femeii, a poruncit ca Ioan să fie închis în temniţă. Şi proorocul a zăcut în beciurile palatului până când Irodiada a putut să-şi împlinească gândul viclean. Asta fiindcă Irod era nu numai lipsit de evlavie, zice Sf. Ioan Gură de Aur, dar era şi prost! Amintiţi-vă ce s-a întâmplat de ziua lui: a poruncit să se facă ospăţ mare la palat, vrednic de “reputaţia” tuturor Irozilor, cu mâncăruri scumpe şi vinuri alese, au fost aduşi cântăreţi vestiţi şi dansatoare tinere care să-i desfete pe oaspeţi. Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat şi ea şi dansul ei a plăcut atât de mult lui Irod, încât acesta i-a făgăduit orice îi va cere, până la jumătate din regat. Ei, spuneţi, nu era prost?! Vai de tine, Irod! Atât de mică să fie valoarea regatului tău? O dată a dansat Salomeea, iar tu i-ai dăruit jumătate din el. Dacă dansa şi a doua oară, ce mai făceai? Să-ţi doreşti să nu mai danseze, altfel o să ajungi pe drumuri!…
Irod i-a oferit fiicei Irodiadei jumătate din regatul său, dar ea n-avea nici o dorinţă. Evanghelia ne spune că neştiind ce să ceară, Salomeea s-a sfătuit cu mama ei, iar aceasta n-a stat pe gânduri: “Cere capul lui Ioan Botezătorul, să ţi-l aducă aici, pe tipsie”. Regele nu ştia ce să facă. Să-l ucidă, se temea de popor, fiindcă toţi îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc, să nu-l ucidă, nu putea trece peste jurământul făcut. Însă, ameţit de băutură, a împlinit sălbatica cerere. Capul sfântului a fost tăiat şi adus pe tipsie Salomeei, iar ea l-a dat mamei sale.
O veche tradiţie spune că Salomeea trecând odată pe un lac îngheţat, gheaţa s-a spart şi ea a căzut în apă. Capul i-a fost strâns între două sloiuri şi aruncat departe de trup. Irod a fost multă vreme chinuit de crima lui. Auzind că lumea vorbeşte despre un nou prooroc şi neştiind nimic despre Iisus Hristos, credea că Ioan, căruia el îi tăiase capul, a înviat. Irod Antipa a sfârşit în exil, sărac şi necunoscut, iar Irodiada a împărtăşit aceeaşi soartă cu cel care îi dăruise, pentru scurtă vreme, coroana împărătească pe care o râvnise pe când era regina “regelui fără de ţară”, Filip.
