Alb-albaştrii, la primul derby al sezonului

0
342

FCSB – Universitatea Craiova

Duminică, ora 21, Arena Naţională

FCSB: Niţă – Pleaşcă, Larie, Bălaşa, Momcilovic – Pintilii, Junior Morais – Fl. Tănase, D. Man, Teixeira – Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică. Rezerve: Stăncioiu – Ov. Popescu, Enache, D. Benzar, Achim, De Amorim, Alibec.

Universitatea Craiova: Mitrovic – Spahija, Kelic, Tiago – Bărbuţ, Screciu, Zlatinski, Bancu – Băluţă, M. Roman, Mitriţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Calancea – Dimitrov, Barthe, Rossi, Burlacu, Briceag, Gustavo.

Duminică seara, pe Arena Naţională se întâlnesc primele două echipe din clasamentul Ligii I

fcsbDupă ce tocmai ai întâlnit un colos precum AC Milan, după ce ai jucat de 4 ori cu FCSB în decurs de un an şi după ce numai prin presă i se mai spune Steaua lui FCSB, nu te mai motivează la fel ca în trecut un meci cu actuala vicecampioană. Totuşi, conform clasamentului la zi, se întâlnesc primele două echipe din Liga I, aşa că măcar din acest punct de vedere avem un derby duminică seara. Parodoxal, deşi echipa lui Dică a scos un egal cu Plzen, iar Craiova a pierdut cu Milan, laudele au venit mai mult spre olteni şi le-ar putea dăuna în perspectiva duelului de pe Arena Naţională. Despre palmares e mai complicat să discuţi. Că a fost CSU sau FCU, că a fost FCSB sau Steaua, alb-albaştrii nu i-au mai învins pe roş-albaştri în deplasare de 28 de ani, iar acasă de vreo 15 ani, la acest capitol avantajul fiind net de partea gazdelor. FCSB, alături de adversarul din etapa trecută, Chiajna, au fost echipele pe care Universitatea nu le-a învins în sezonul precedent. Faţă de Mulţescu, italianul Mangia are mai multe soluţii în lot, dar echipa nu pare să răspundă la fel de bine la acest nou sistem de joc. Dică nu-l are pe Budescu, accidentat, dar şi preocuparea unui duel decisiv cu Plzen peste 3 zile, aşa că şanse există pentru olteni, dar trebuie să ştie să le speculeze, ghidaţi de un Băluţă în mare formă.

Devis Mangia s-a plâns de timpul scurt pentru refacere

Devis Mangia a prefaţat jocul de duminică, spunând că programul nu o avantajează pe Universitatea, care a avut două zile în minus faţă de FCSB pentru a se recupera: „Este o partidă dificilă cea cu FCSB, din două puncte de vedere: valoarea adversarului şi faptul că am avut două zile mai puţine de refacere. Avem doar o zi practic pentru a pregăti meciul de duminică, programul nu ne ajută, dar trebuie să ne adaptăm. Nu ne gândim la returul cu Milan, lucrul cel mai important este meciul cu FCSB. Vom face tot posibilul pentru ca la ora meciului să fim în formă maximă, avem jucători buni la dispoziţie. Sunt bucuros că oamenii ne-au adus aprecieri, dar trebuie să învingem ca să merităm cu adevărat aceste aprecieri. Probabil că vom face câteva modificări în primul unsprezece faţă de meciul cu A.C. Milan”. Croatul Hrvoje Spahija a adăugat: „Cred că va fi un meci greu cu FCSB, pentru că ei au adus jucători buni în acest sezon. Meciul cu Milan a avut o încărcătură imensă, suntem obosiţi şi nu avem mult timp pentru recuperare, dar cred că vom face un rezultat bun. Obiectivul nostru este Liga I, suntem concentraţi pentru meci şi noi vrem să câştigăm”.