Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut în dosarul lui Vîntu

0
346
Bogdan Olteanu
Bogdan Olteanu

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. — Liviu Mihaiu). Sursele au arătat că acesta nu a recunoscut că a primit bani. Aceleaşi surse au precizat că banii au fost duşi la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu. Suma despre care se vorbeşte în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire şi la sprijin electoral, servicii de marketing şi consultanţă pentru traficarea influenţei în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie.