Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, ieri-dimineaţă, la sediul DNA, din Penitenciarul Rahova, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia de cumpărare de influenţă, într-un dosar instrumentat de DNA, în care ar apărea şi nume de politicieni, a precizat avocatul acestuia după audieri. Mai exact, Vîntu este suspectat că ar fi oferit un milion de euro unui politician pentru a obţine sprijinul acestuia, au precizat surse apropiate anchetei.
În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la faptul că în dosar ar apărea şi numele lui Bogdan Olteanu şi Călin Popescu Tăriceanu, lucru care nu a fost confirmat oficial de nicio autoritate. ”Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menţionat într-un fel sau altul în denunţul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc., aştept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulţi arestaţi, condamnaţi, anchetaţi, suspecţi, inculpaţi etc. să facă denunţuri împotriva mea, pentru a obţine promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în faţa Legii şi vor rămâne cu banii furaţi, eventual”, a scris copreşedintele ALDE pe Facebook după speculaţiile apărute în presă.
”După ce se va aduna un număr de denunţuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: «Oricât aş fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului şi din politică. N-a reuşit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupţie»”, a adăugat el.
La 22 iulie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice. Alături de Vîntu a fost condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie. Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în două dosare, executându-şi ambele pedepse. În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa. Anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.