Spania, în sferturi la Euro, după un meci epic cu Croaţia

0
489

Spania s-a calificat în sferturile Euro 2020, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la turneele finale, în care a trecut cu 5-3, după prelungiri, de Croaţia. Tot după timpul suplimentar, naţionala de tineret a Spaniei elimina echipa similară a Croaţiei, cu mai puţin de o lună în urmă, la Euro U21.

Meciul de la Copenhaga a început cu un tontogol, gafa aparţinând portarului basc Unai Simon, la pasa de la centru a lui Pedri. Furia Roja, cu posesia-i clasică, a fost şi eficientă, iar în minutul 85 avea 3-1. Selecţionerul croat Dalic, în disperare, a aruncat în teren tot ce mai avea în lot cu profil ofensiv şi astfel a reuşit o egalare neverosimilă, cu reuşitele unor atacanţi veniţi de pe bancă. În prelungiri, risipa de efort din final şi faptul că aveau 5 atacanţi în teren i-a lăsat descoperiţi pe croaţi, care au încasat încă două goluri şi n-au mai putut reveni.

Spania – Croaţia 5-3 Au marcat: Sarabia ’38, Azpilicueta ’57, Ferran Torres ’77, Morata ‘100,  Oyarzabal ‘103 / Pedri ’20 (aut.), Orsic ’85, Pasalic ’90+2.

Spania: Simon – Azpilicueta, E. Garcia (P. Torres ’72), Laporte, Gaya (Alba ’78) – Koke (Fabian Ruiz ’78), Busquets (Rodri ‘101) , Pedri – Sarabia (Olmo ’71), Morata, Ferran Torres (Oyarzabal ’88). Selecţioner: Luis Enrique

Croaţia: Livakovic – Juranovic (Brekalo ’74), Vida, Caleta-Car, Gvardiol – Modric (Ivanusec ‘113), Brozovic, Kovacic (Budimir ’79) – Vlasic (Pasalic ’79), Petkovic (Kramaric ’46), Rebic (Orsic ’67). Selecţioner: Zlatko Dalic

Arbitru: Cuneyt Cakir (Turcia).