Percheziţii la persoane bănuite de comercializare ilicită de tutun

0
530

În această dimineață, polițiștii efectuează 41 de percheziții  în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Bacău, Prahova, Satu Mare și în municipiul București la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi produs și comercializat în mod ilegal tutun de fumat. 

La data de 29 iunie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Giurgiu, Călărași, Prahova, Ialomița, Bacău, Satu Mare, București și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Giurgiu pun in executare 41 de mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de producerea, depozitarea și comercializarea de tutun prelucrat de fumat.

Activitățile se derulează în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar București.

Din datele și probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grupul în cauză ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare.

Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin rețele de curierat, încasând contravaloarea ramburs.

Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale.

Prejudiciul estimat prin activitatea infracțională este de 1.000.000 de euro, reprezentând accize datorate bugetului consolidat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar la activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor și E Distribuție Muntenia și Dobrogea.