“Cazul Sorescu așa cum a fost”

0
538

Marți, 3 iulie 2018, ora 17.00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” (Sala „Ia te uită”) va avea loc lansarea volumului Cazul Sorescu așa cum a fost”, de Ioan Lascu.

«Volumul este un dosar de presă alcătuit din cvasitotalitatea articolelor apărute în presa scrisă în perioada februarie-martie 1991. Materialele abordau evenimentele petrecute la redacția revistei Ramuri, recte conflictul dintre Marin Sorescu, redactor-șef al mensualului, și opt angajați – redactorul șef-adjunct Gabriel Chifu, alți șase redactori: Romulus Diaconescu, secretar general de redacție, Marius Ghica, Ion Buzera, George Popescu, Ioan Lascu, Sabin Gherman precum și secretarul de redacție Valentin Bazăverde. După fiecare articol inserat, Ioan Lascu intervine cu precizări menite să amendeze distorsiunile, exagerările, denigrările sau dezinformarea voită, în cazul celor care îi incrimanau pe cei opt care sesizaseră în scris conducerea de atunci a Uniunii Scriitorilor din România, președinte: Mircea Dinescu. Comentariile lui Ioan Lascu însoțesc, de asemenea, articolele favorabile „insurgenților”, și ele incluse în volum. Materialele se succed în ordinea publicării în numeroase ziare și reviste ale vremii. Volumul Cazul Sorescu așa cum a fost” se încheie prin inserarea unei minute a ședinței care a avut loc în cadrul Consiliului Uniunii Scriitorilor din România la 21 februarie 1991, minută redactată tot de Ioan Lascu, imediat după terminarea ședinței Consiliului U.S.R», se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Potrivit acestora, cartea a fost publicată “din dorința sinceră și onestă de a restabili adevărul despre niște evenimente ce au stârnit controverse, diferende, au fost mistificate sau judecate cu obiectivitate, captând atenția presei și a obștii scriitoricești timp de câteva săptămâni” şi este, totodată, un document de istorie literară.

Despre volumul Cazul Sorescu așa cum a fost” vor vorbi scriitorii Ionel Bușe, Ion Munteanu, Geo Constantinescu și Aurel Ștefanachi, editorul care a acceptat publicarea cărții la TipoMoldova, Iași (2017). Prezintă: Nicolae Coande.