Spania – Germania este finala Euro Under 21

0
313

spaniaAnglia şi Germania, cele două mari rivale ale continentului, s-au întâlnit marţi seara la Tychy şi din nou a fost spectacol. Meciul, unul pe muchie de cuţit, s-a decis la penalty-uri, unde britanicii au cedat în cele din urmă. Selke a deschis scorul pentru nemţi în minutul 35, dar Gray a egalat până la pauză (min. 41). Abraham i-a adus pe englezi în avantaj imediat după reluarea meciului (min. 50), dar aceştia n-au putut ţine de scor până la final. Platte a egalat în minutul 70 şi s-a intrat în prelungirile care n-au adus nimic. La penalty-uri, deja-vu! Nemţii au ratat primii, dar Abraham şi apoi Redmond, jucător legitimat la Southampton, au întors “favorul” şi Germania va juca finala, în timp ce britanicii trebuie să mai exerseze la acest capitol. În cealaltă semifinală, Spania n-a oferit nicio şansă Italiei, ibericii prinzând finala după un sec 3-1. Saul Niguez, mijlocaşul lui Atletico Madrid, a marcat toate golurile (min. 53, min. 65 şi min. 74) echipei sale şi a ajuns la cinci reuşite din tot atâtea şuturi pe poartă trimise la acest European de tineret găzduit de Polonia. Pentru italieni a marcat Bernardeschi (min. 62) iar Gagliardini a fost eliminat (min. 58) pentru cumul de cartonaşe galbene. Finala va avea loc mâine, de la ora 21.45, la Cracovia.