Problema Eco Sud – cartoful fierbinte servit astăzi consilierilor municipali

0
312

După îndelungi discuţii, care durează de mai bine de un an, se pare că Primăria Craiova şi administratorul depozitului ecologic au ajuns la o formă de înţelegere. Consilierii municipali votează astăzi un proiect de hotărâre prin care se propune majorarea tarifului de depozitare în rampă la suma de 19,51 euro pe tonă, dar, în acelaşi timp, se resping şi mai multe solicitări financiare înaintate de către Eco Sud. Primarul Mihail Genoiu a explicat că s-a luat decizia de a tranşa problema preţului deoarece municipalităţii i s-a reproşat de către instanţă că adoptă o poziţie pasivă în această chestiune.

ecosud 1Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului de depozitare a fost afişat pe site-ul Primăriei Craiova, laolaltă cu toate celelalte iniţiative, însă a fost singurul care nu a avut disponibilă şi documentaţia pe baza căreia fost conceput. Fiindu-i atrasă atenţia în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mihail Genoiu a solicitat funcţionarilor din subordine să rezolve acest aspect şi să facă publică fundamentarea pentru această iniţiativă, ceea ce s-a şi întâmplat în următoarele ore. ”Solicitarea de fundamentare de către Eco Sud este facută de acum un an, cam în aceeaşi perioadă. Au existat foarte multe discuţii şi un proces pe rol intentat Primăriei care s-a încheiat cu o sentinţă favorabilă municipalităţii, dată de Curtea de Apel Bucureşti, în anul 2016. Singurul lucru care a fost reproşat Primăriei a fost o oarecare pasivitate faţă de aceste solicitări continue ale Eco Sud de majorare”, a declarat Mihail Genoiu, precizând că, în felul acesta, autoritatea locală nu mai poate fi acuzată de lipsă de reacţie.

Primăria spune că şi-a clarificat toată documentaţia

Din ianuarie 2017 şi până acum, potrivit autorităţilor locale, au fost întreprinse numeroase consultări şi întâlniri, schimburi de corespondenţă între Direcţia Economică a Primăriei şi firma Eco Sud, demersuri care permit să existe acum o viziune clară asupra relaţiei contractuale între cei doi parteneri. ”Pentru prima dată, s-a făcut o verificare a tuturor obligaţiilor pe care Eco Sud le avea faţă de activitatea de la groapa de gunoi. În acest sens, sunt promovate două materiale, unul legat de această fundamentare şi de unde rezultă acea creştere, iar celălalt material este legat de faptul că, în toată această perioadă, au fost aduse documente, care nu existau şi s-au trecut în revistă toate documentele şi lucrările pe care mai trebuie să le facă, cu termene de realizare la fiecare în parte. Deci la această oră, se ştie foarte clar ce se întâmplă cu închiderea celulei 5, ce se întâmplă cu acele răsuflători pe care le colectează gazele şi cu perdeaua de pomi, procesele-verbale de recepţie a celorlalte lucrări, avizele de la mediu”, a explicat primarul Craiovei, referindu-se la o documentaţie stufoasă, mai rar întâlnită la alte proiecte de hotărâre.

Majorarea de tarif, legată de fondul de închidere al depozitului

ecosudPotrivit municipalităţii, Eco Sud a solicitat mai multe majorări, dar, după negocieri, s-a convenit să fie aplicată doar una singură, cea referitoare la tariful de depozitare a gunoiului în rampa de la Mofleni. Restul solicitărilor emise de Eco Sud nu ai fost acceptate de autoritatea locală şi apar evidenţiate în cuprinsul proiectului de hotărâre ca puncte pentru care se solicită respingerea.”Solicitarea Eco Sud a fost mult mai mare, însă, pe articole, este singura creştere. Mare parte, dacă nu în totalitate, această creştere se datorează acelui fond post-închidere. La sfârşit trebuie să se asigure un fond care să ducă la închiderea definitivă a gropii de gunoi. Banii respectivi se duc într-un cont special, de care nu se atinge nimeni, şi care este la dispoziţia Primăriei Craiova. Nu poate nimeni să folosească bani din contul respectiv decât dacă are acordul Primăriei Craiova. Restul sunt justificări pe fundamentarea respectivă şi justificări din partea Primăriei unde a considerat că nu e fundamentată creşterea”, a explicat primarul Craiovei ce a motivat autoritatea să accepte majorarea preţului la 19,51 euro pe tonă.

Consilierii PNL nu vor vota proiectul

Întrebat dacă Primăria Craiova consideră creşterea de preţ justificată, primarul Mihail Genoiu a răspuns că există argumente din punct de vedere financiar-contabil. ”Dar nu primăria aprobă majorarea de preţ, ci este atributul Consiliului Local Municipal. Deci această majorare de preţ va fi supusă votului, pentru că tocmai acest lucru a menţionat Curtea de Apel ca Primăria să nu mai fie pasivă, adică să înainteze CLM o propunere, care poate să fie favorabilă sau nu. Propunerea este favorabilă cu acest cuantum pe care Direcţia Economică, din calcule care personal mă depăşesc, le-a stabilit”, a menţionat Mihail Genoiu într-o conferinţă de presă, care s-a desfăşurat cu o zi înaintea plenului. Tot ieri, cei şase consilieri municipali ai PNL au anunţat că nu vor vota proiectul de hotărâre, considerând că municipalitatea i-a înşelat pe craioveni în momentul în care le-a promis că nu vor exista măriri de tarif în ceea ce priveşte preţul gunoiului. Votul va fi tranşat însă de consilierii PSD şi ALDE care deţin majoritatea în CLM Craiova.