A primit avertisment pentru conflict de interese! Directorul medical de la “Filantropia” a scăpat de pedeapsă la Curtea de Apel

0
1402

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au scăpat-o, ieri, pe Lorena Dijmărescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, de pedeapsa primită în urmă cu un an, la Judecătoriei Craiova, de 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese. Instanţa a admis apelul inculpatei şi a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de femeie, aplicându-i, în schimb, un avertisment.

lorena dijmarescu
Lorena Dijmărescu

Reamintim că, pe 14 mai 2015 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispuneau trimiterea în judecată a Lorenei Dijmărescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, pentru săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese. Potrivit rechizitoriului, în calitate de director medical al Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova şi asistent de proiect, a semnat „Contractul servicii de campanii de publicitate” din 28.06.2013, încheiat între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova şi o societate la care fratele acesteia, G.A.D., avea calitatea de asociat şi administrator, contract prin care societatea, în calitate de prestator, se obliga să furnizeze servicii de informare şi publicitate pentru Proiectul nr. SMIS 38142, intitulat „O nouă abordare în organizarea activităţilor Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova prin implementarea unei aplicaţii informatice de sănătate”, Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, în calitate de achizitor, la preţul de 19.468 lei, din care, până la data de 19.06.2014, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a achitat, către societate  suma de 10.732,20 lei. De asemenea, în aceeaşi calitate, a semnat „Contractul pentru participarea la subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin” nr. 14829/21.08.2012, încheiat între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova şi o policlinică în cadrul căreia inculpata a ocupat funcţia de medic specialist obstetrică ginecologie, contract în baza căruia Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a decontat policlinicii, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, de la data decontării de către Casa de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale specifice contractate şi efectuate, la un tarif de 28 lei/caz cu formular FS1 completat în integralitate, în total suma de 6.496 lei, care a fost achitată către policlinică, ultima tranşă din această sumă fiind virată acestei policlinici la data de 30.09.2014. Pe 24 iunie 2016, magistraţii Judecătoriei Craiova au găsit-o vinovată de ambele infracţiuni, fiind condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

Lorena Dijmărescu a declarat apel, iar ieri, magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au admis apelul şi au scăpat-o de pedeapsă: „Admite apelul inculpatei. Desfiinţează sentinţa sub aspectul laturii penale şi rejudecând: renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata Dijmărescu Anda Lorena pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 301 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p.. În baza art. 81 C.p. aplică inculpatei un avertisment. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică la 28.06.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.