Au prejudiciat Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei şi au primit între 3 şi 6 ani şi jumătate de puşcărie

0
446

Procesul celor şase persoane acuzate de prejudicierea firmei Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei s-a încheiat, vineri, la Tribunalul Dolj. Toţi cei şase inculpaţi, între care şi o laborantă de la Cargill, trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au fost găsiţi vinovaţi, fiind condamnaţi la pedepse cuprinse între 3 ani şi 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorii au decis să menţină sechestrul instituit pe bunurile inculpaţilor.

Judecătorii Tribunalului Dolj au soluţionat, vineri, 26 iunie a.c., procesul celor şase persoane judecate pentru înşelăciune în formă continuată, ce a avut ca rezultat prejudicierea firmei Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei. La un an şi jumătate de la trimiterea în judecată a inculpaţilor, magistraţii craioveni i-au găsit vinovaţi, cu toţii fiind condamnaţi la pedepse cu executare. Astfel, cele mai mari pedepse le-au primit Mihai Daniel Chereji şi Marius Cristian Ţînţu – câte 6 ani şi 6 luni închisoare, laboranta Ramona Ştefania Toader a primit 4 ani şi 8 luni închisoare, Marian Calafateanu şi Marius Alin Melcea câte 5 ani şi 2 luni închisoare, iar Ionel Laurenţiu Sima 3 ani închisoare. Judecătorii au anulat documentele falsificate de inculpaţi şi au constatat că doar o mică parte din prejudiciul creat de aceştia a fost acoperit pe parcursul procesului penal, astfel că sunt obligaţi să achite suma de 2.259.819,50 lei către partea civilă SC Cargill Agricultura SRL, dar şi câte 5960,01 lei cheltuieli judiciare către partea civilă SC Cargill Agricultura SRL. În plus, au de achitat între 300 şi 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea Tribunalul Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Laboranta a atestat aprovizionări innexistente

Reamintim că procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova i-au trimis în judecată, la sfârşitul lui decembrie 2013, pe  Ramona Ştefania Toader (fostă Nedeianu), Mihai Daniel Chereji zis Ungurul, Marius Cristian Ţînţu zis 15 sau Ţambal, Ionel Laurenţiu Sima zis Puiu, Marian Calafeteanu şi Marius Alin Melcea, pentru înşelăciune în formă continuată, spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj pe 30 decembrie 2013. Dosarul a demarat cu cercetarea primilor patru inculpaţi. Astfel, anchetatorii comunicau la trimiterea în judecată că, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, Marius Cristian Ţînţu, în calitate de administrator în fapt al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, împreună cu Chereji, administrator al SC Keda Servicii SRL Bucureşti, folosindu-se de încrederea pe care o prezenta cel din urmă ca urmare a derulării anterior a unor contracte, au pus la cale un plan pentru a induce în eroare reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL şi să obţină astfel sume de bani necuvenite. În acest scop, Marius Ţînţu a luat legătura cu Ramona Toader, laborantă la SC Cargill Oils SA – punct de lucru Podari, judeţul Dolj, pe care a convins-o să ateste aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti, care au fost achitate de SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 2.309.819 lei. Inculpatul Ţînţu Marius Cristian a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă, care să nu permită identificarea persoanei sale, ci să se evidenţieze doar implicarea Ramonei Toader. Cei doi au fost sprijiniţi de Ionel Laurenţiu Sima, care, deşi nu cunoştea integral planul lor, le-a pus la punct baza operaţională care presupunea înfiinţarea unor societăţi comerciale tip „fantomă”. Ulterior, alţi doi bărbaţi au fost inculpaţi în acest dosar, pentru implicare în prejudicierea Cargill. Este vorba despre Marian Calafeteanu, de 34 de ani, din Craiova, reţinut pe 28 martie 2014, şi de Marius Alin Melcea, ambii acuzaţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.