Temerile de contagiune a Grexit-ului s-au concentrat pe zona euro, dar retragerea dezordonată a Greciei din uniunea monetară poate pune în pericol statele răsăritene foste comuniste, potrivit unei analize realizate de Capital Economics. Serbia şi Bulgaria, care au graniţă cu Grecia, sunt considerate cele mai vulnerabile pieţe de frontieră, în cazul unui Grexit, în special dacă evenimentul ar provoca stres financiar în zona euro. România a fost menţionată la rândul ei ca unul dintre statele cele mai expuse la ieşirea Greciei din uniunea monetară.
“Reacţia pieţelor financiare a fost deocamdată limitată, iar problemele Greciei implică un pericol scăzut pentru restul lumii. Chiar şi aşa, temerile sunt în creştere”, au scris analiştii Capital Economics. Grecia a intrat în Uniunea Europeană în 1981, la scurt timp după Portugalia şi Spania, fiind unul dintre membrii fondatori ai zonei euro. Din punct de vedere geopolitic Grecia este considerată ca parte a Europei Occidentale, dar strict geografic ţara face parte dintre statele balcanice, având graniţă cu Albania, Macedonia şi Bulgaria, nu cu Germania sau Franţa.Capital Economics a avertizat la începutul lunii iunie că Europa de Est este vulnerabilă, dacă problemele Greciei vor provoca stres financiar şi în consecinţă o creştere economică mai lentă în zona euro.
Exporturile ţărilor est-europene în zona euro sunt echivalente cu 15% şi până la 50% din PIB. “Având în vedere amploarea schimburilor comerciale nu este surprinzător că exporturile est-europene au urmat îndeaproape creşterea economică din zona euro”, se arată în raportul Emerging Europe watch al Capital Economics. Mai mult, subsidiarele băncilor elene în Macedonia, România şi Bulgaria arată legăturile financiare directe ale acestor ţări cu Grecia, la fel ca restul zonei euro. În Macedonia, de exemplu, băncile din Grecia deţin o cotă de piaţă de circa 20%. “Probabilitatea ca exit-ul Greciei din zona euro să declanşeze încetinirea economică în Europa de Est este în creştere”, avertizează Capital Economics.
Investiţiile greceşti în România, prin bănci şi companii, se ridică la aproape 13,5 miliarde de euro. Pe piaţa românească, cele patru mari bănci elene, Eurobank, NBG, Alpha Bank şi Piraeus Bank, aveau în toamna anului trecut o expunere totală de 12 miliarde de euro, în scădere cu echivalentul a 2,5 miliarde de euro faţă de nivelul din 2011, potrivit datelor Autorităţii Bancare Europene. Investitorii din Grecia au plasat în capitalul social al companiilor din România 1,74 mld. euro, ceea ce reprezintă 4,5% din tot capitalul străin adus în afacerile locale, conform datelor Registrului Comerţului. După valoarea soldului capitalului social din companii, Grecia este al şaselea investitor din economia locală. Prin intermediul unor companii precum Coca-Cola HBC, Stirom, Frigoglass, ICME Ecab şi Jumbo, grecii au o prezenţă importantă în industria băuturilor răcoritoare, în producţia de sticlă şi de vitrine frigorifice, de cabluri pentru sectorul energetic, în industria alimentară şi în retail.