Universitatea din Craiova prin Facultatea de Educație Fizică și Sport vă invită la conferinţa de presă de joi, 30.05.2019, ora 10.00, la Aula „Corneliu Andrei Stroe” (sediul Facultăţii de Educație Fizică și Sport), unde se va anunţa cea de-a IV-a ediţie a Campionatului Național Universitar de Futsal Feminin.
Apoi, în perioada 1-2 iunie, în Sala „Ion Constantinescu” (Str. Brestei, nr. 4), suntem invitaţi la meci! Se vor confrunta echipe de fotbal feminin de sală de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport – București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea din Craiova.
Evenimentul este organizat de Universitatea din Craiova prin Facultatea de Educația Fizică și Sport, organizează, Campionatul Național Universitar de Futsal Feminin Ediția a IV-a cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Municipal Craiova, Federației Române de Fotbal, – Asociația Județeană de Fotbal Dolj, Asociației Sportive Pro Efs Craiova, A. C. S. Academic Craiova.
Programul meciurilor:
SÂMBĂTĂ 01 iunie 2019
Etapa a I-a – Sala „Ion Constantinescu”, Strada Brestei Nr. 4.
10.30 – 11.15 MECIUL 1: Echipa 1 – Echipa 4
11.20 – 12.00 MECIUL 2: Echipa 2 – Echipa 3
Etapa a II-a – Sala „Ion Constantinescu”, Strada Brestei Nr. 4.
16.00 – 16.35 MECIUL 3: Echipa 4 – Echipa 3
16.40 – 17.15 MECIUL 4: Echipa 1 – Echipa 2
17.30 – 18.00 Meci demonstrativ între profesorii echipelor participante
DUMINICĂ 02 iunie 2019
Etapa a III-a – Sala „Ion Constantinescu”, Strada Brestei Nr. 4.
10.30 – 10.50 MECIUL 5: Echipa 2 – Echipa 4
11.00 – 11.35 MECIUL 6: Echipa 3 – Echipa 1
11.40 – 12.00 – Meci demonstrativ FETE U12: A.C.S ACADEMIC CRAIOVA- Colegiul NAȚIONAL FRAȚII BUZEȘTI CRAIOVA
12.10 – FESTIVITATEA DE PREMIERE