Şcoala Gimnazială „Decebal” – aniversarea de 85 de ani

0
1233

Şcoala Gimnazială „Decebal”, fosta Şcoala Generală nr. 12, are o istorie întreagă în spate. Este una dintre cele mai vechi unităţi de acest gen din Craiova, care, de curând, şi-a sărbătorit, după tradiţie, de Înălţarea Domnului, aşa cum se cuvine, „Ziua Şcolii”. Au fost momente în care trecutul şi-a dat mâna cu viitorul, prezentul fiind la locul său.

Trecut…

decebal (1)Începutul este în anul 1932, când, în casa sa de lângă biserica din cartier, aproape de actuala Grădină Botanică, Wilhelm Theergarten găzduieşte primii elevi ai unei şcoli a Craiovei, aproape de bariera Severinului, cartier locuit de oameni modeşti. La început, au fost înscrişi 49 de copii, au frecventat 18 şi au promovat 12, întregul proces educaţional fiind asigurat de un învăţător. Printre cei care au urmat cursurile, la început, au fost două eleve, surori, devenite, ulterior , valori ale muzicii româneşti: Ioana Radu şi Mia Braia, fiice ale unui negustor. În 1940, peisajul urban al zonei se schimbă, comercianţii părăsesc zona, iar autorităţile construiesc actualul imobil, opt ani mai târziu fiind extinsă construcţia. La începutul anilor ’60, cartierul se modifică total, iar clădirea devine ceea ce este astăzi. În 1997, pe 5 iunie, şcoala primeşte denumirea actuală şi, de atunci, s-a stabilit ca „Înălţarea Domnului” să fie „Ziua Şcolii”.

…Prezent…

decebalAnii au trecut şi am ajuns în prezent, când Şcoala „Decebal” are, după restructurările din domeniul educaţiei, mai multe structuri, pe lângă cea centrală; Şcoala Gimnazială „Obedeanu”, Şcoala Primară „Izvoru Rece”, Grădiniţa „Decebal”, care, din februarie 2016, funcţionează în incinta şcolii centrale. „Ne dorim să fim o şcoală de prestigiu, apreciată deopotrivă de elevi, părinţi şi de comunitate pentru calitatea şi eficienţa actului educativ, promovarea egalităţii de şanse pentru elevi, rezultatele obţinute, grija pentru sănătatea şi securitatea elevilor, baza materială modernă. Elevii noştri se remarcă prin rezultate foarte bune la învăţătură, mulţi dintre ei calificându-se la diferite faze ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi ale concursurilor sportive. În anul şcolar trecut, unitatea noastră a fost cea care a avut cele mai bune rezultate obţinute atât la nivel judeţean, cât şi la cele regionale şi judeţene la „educaţie fizică şi sport”, echipele participante fiind pregătite de prof. Olguţa Vancea, Marius Firulescu şi Florin Marius Tucă. Mulţumim tuturor celor care au participat, activ, de-a lungul anilor, la îndeplinirea misiunii şcolii”, a precizat prof. Angelica Nuţă, director al Şcolii „Decebal”.

…Viitor

Viitorul sună şi el bine pentru „Decebal”, cu atât mai mult cu cât sunt foarte multe proiecte care sunt în desfăşurare. „Şcoala trebuie să dea copii pregătiţi pentru viaţă, temelia fiind pusă din primii ani. Acest lucru ni-l propunem şi noi. Am avut, în Săptămâna „Şcoala altfel”, mai multe activităţi, inclusiv un concurs interjudeţean – „Fii Green Hero de Ziua Mediului”, pe baza unui proiect european, prin care copiii au fost educaţi în vederea protejării mediului. Dar, am avut şi un simpozion internaţional – „Educaţie fără frontiere” – referitor la evidenţierea unui stil de viaţă sănătos. Au participat reprezentanţi din Italia, Turcia, Portugalia, Marea Britanie. O secţiune este pentru copiii cu dizabilităţi intelectuale şi se are în vedere integrarea lor în învăţământul de masă, cu adaptările specifice. Ne vom implica pe aceste proiecte  şi vom încerca să-i facem pe copiii cu astfel de deficienţe să nu simtă diferenţa faţă de ceilalţi”, a menţionat prof. Dorina Goiceanu, director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Decebal”.