Traficanţi de droguri reţinuţi de poliţiştii români

0
576

În urmă cu două zile, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a 14 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe noi cu proprietăți psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au vândut droguri de risc și mare risc, precum și substanțe cu proprietăți psihoactive mai multor consumatori de pe raza județului Constanța, în comunitățile în care locuiesc.
Măsura a fost dispusă după ce, la data de 27.04.2022 au fost efectuate un număr de 42 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, cantitățile de 573 de comprimate de ecstasy, aproximativ 95 de grame de canabis, 60 de grame de rezină de canabis și 35 de grame de 3-CMC, mai multe instrumente folosite pentru cântărirea, porționarea și ambalarea drogurilor, 32 telefoane mobile, sumele de 20.350 de lei, 2.400 de euro și 2.000 de lire sterline, precum și bunuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de astăzi, cei 14 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, cu privire la un al cincisprezecelea inculpat se va propune arestarea preventivă în lipsă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.