Deputat PSD de Dolj, Eliza Peţa Ştefănescu : “PSD sprijină în continuare românii prin măsuri concrete!”

0
848
Parlamentarul de Dolj, Eliza Peţa Ştefănescu susţine că  PSD demonstrează, aşa cum a făcut-o de altfel de fiecare dată, că este alături de cetățenii și de mediul de afaceri din România. “Am reușit să impunem un pachet de măsuri sociale și economice prin care să venim în sprijinul celor ce au mai mare nevoie de el, iar partenerii de coaliție au acceptat acest pachet, drept dovadă a eficienței și necesității prezenței sale”, a spus deputatul PSD de Dolj.
Pachetul promovat, în valoare totală de 17,3 miliarde de lei (9 milioane de lei din fonduri europene și 8,3 miliarde de lei din bugetul de stat) are următoarele principale măsuri:
– Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilități;
– 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire;
– Ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro;
– 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție (0,5 lei/litru din prețul final la pompă);
– 5,2 miliarde de lei în 2022 pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare; ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje;
– 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic până la sfârșitul anului prin continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru;
– 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România și 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români;
– 3.000 de lei brut – salariul minim în agricultură și în industria alimentară (similar celui din sectorul construcții);
– 100 de milioane de euro pentru Reînvierea Casei de Comerț Unirea;
– 50 de euro la fiecare 2 luni în vouchere pentru alimente de bază, pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 lei/lună;
– Pensionarii cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilități – 4,7 milioane de persoane – vor beneficia de vouchere în 2022;
– 30 de euro/ lună pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine în vouchere pentru elevii care primesc burse sociale
– 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe);
– Crește cu 50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei;
– Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi; totodată, creșterea alocației zilnice de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă;
– Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei;
– Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite;
– Extinderea programului de fertilizare în vitro. Numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022.