Deputatul Mihai Voicu, liderul liberalilor doljeni, însoţit de consilierul judeţean Marian Irinei, au avut de rezolvat duminică o problemă organizatorică: bascularea din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PNL Craiova a Cristinei Calangiu, viceprimar în exerciţiu. Execuţia a fost chirurgicală, promptă, fără anestezie, în cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale votându-se conform pregătirilor prealabile, bine orchestrate. În locul Cristinei Calangiu a fost numit deputatul Ionuţ Stroe, de ceva vreme în stand-by, om de încredere al centrului. Cum anterior pregătită era, de fapt, alungarea lui Mihai Voicu din funcţia deţinută, de această dată „aripa” sa din PNL Dolj s-a dovedit deplin organizată. Bălmăjelile sale despre neimplicarea Cristinei Calangiu în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare puteau stârni zâmbete maliţioase, pe motiv că la fel de implicat este şi el însuşi. Pe deasupra, un navetist de sfârşit de săptămână, care vine în Dolj să admire peisajul şi să aibă de unde pleca spre Bucureşti. Lipsit de oarecare dibăcie şi chiar simţul realului, Mihai Voicu nu poate convinge cu propriile argumente nici măcar femeile vârstnice care ocrotesc cu privirea bobocii de gâscă scoşi la poartă să-i mângâie soarele, în colegiul electoral care i-a dat mandatul de deputat. Să admitem că viceprimarul Cristina Calangiu nu se ocupa cu munca de partid, dar să-i reţinem şi o afirmaţie cel puţin corectă: când suntem la primărie facem administraţie. A contat, desigur, şi faptul că în Consiliul Municipal Craiova consilierii liberali au votat alături de cei social-democraţi, a sughiţat Mihai Voicu în discursul său, dezastruos în planul logicii. Solid bărbat, fină observaţie. Numai că, şi asta omite deputatul Mihai Voicu, n-au fost votaţi şi unii şi alţii pe aceeaşi listă electorală, de acelaşi electorat? A greşit electoratul Craiovei? Nu, s-a răsucit deputatul Mihai Voicu, fiindcă aşa sună noua comandă a centrului. Trendul antidemocratic al consilierilor locali liberali devenise îngrijorător. Asta e bună! Nu mai contează votul de acum doi ani, contează ca electoratul liberal al Craiovei să voteze la europarlamentare „cum îi cere Mihai Voicu”, în lumina ultimelor indicaţii superioare de partid. Pritoceala politică de la nivelul organizaţiei municipale Craiova a PNL este o chestiune de bucătărie internă şi realmente nu interesează. Nu poate rămâne în derizoriu, în schimb, cum gândeşte Mihai Voicu, politician cu ceva stagii, şi domnia sa chiar crede în transferul culpelor şi prostirea unor votanţi ai Craiovei. Cultivând vodevilul de succes, nu se exprimă însă cum gândeşte, adică: „Bă fraierilor, n-aţi votat bine data trecută, când v-am îndemnat, votaţi acum cum vă spun, că între timp m-am luminat”. Un iureş liberal în izmene poate încheia norocos o bătălie, dar atât. Aidoma lui Vasile Roaită – deşi nici el nu ştia ce face – Mihai Voicu trage sirena. Care vesteşte ceva. Că îi va urma cât de curând Cristinei Calangiu.
nenea asta n-are nici in ,,crin,,nici in maneca cu orasul asta…..in afara de faptul ca l-am vazut in niste ipostaze penibile pe la televizor,in rest….bezna,asa ca paguba-n ciuperci daca n-o sa mai auzim de el.
Chiar ati fost destul de….finut , in ceeace il priveste pe acest Agamita Dandanache!! Chiar aici, la Craiova, sa nu avem un liberal pur sange?? Trebuie neaparat sa punem functia de Presedinte a PNL ,doar niste ageamii., sa nu poata ei, LIBERALII, sa-si aleaga un adevarat reprezentant cu care , sa se si laude , daca e cazul?? Aici erau , cu nu multi ani in urma ,adevarati LIBERALI, pe care nu-i puteau – unii – manipula dupa cum le dictau lor , interesele !! Pacat de PNL Dolj!!
Comments are closed.